– O comisie complexă compusă din specialiști de la Ape și Mediu a stabilit că este vorba doar de o infestare a solului provocată de activitatea fabricii de celuloză și hârtie AMBRO, care se află în vecinătatea viitorului mall
Terenul pe care se construiește Iulius Mall Suceava nu este poluat. Aceasta este concluzia exprimată de specialiștii de la mediu în urma unor verificări complexe efectuate în aceste zile.
Conform punctului de vedere al Agenției de Protecția Mediului Suceava, reprezentată de directorul Vasile Oșean, nu este vorba de poluare, ci de o infestare a solului cauzată de funcționarea societății AMBRO SA Suceava care se află în vecinătatea viitorului mall. Agenția de Protecție a Mediului susține că infestarea cu leșie nu afectează structura de rezistență a fundației la care în prezent se lucrează.
Controlul a fost efectuat ca urmare a autosesizării Gărzii Județene de Mediu privind o posibilă poluare cu substanțe chimice a pânzei freatice în urma lucrărilor de dezafectare de pe proprietatea SC Iulius Mall Suceava SRL. Asta după ce s-a constatat că pe anumite zone de săpături au apărut lentile de apă freatică cu aspect negricios. „Nu este vorba de poluare, ci de o infestare a solului datorat funcționării SC AMBRO SA, și este vorba în principiu de infestare cu leșie de sodă și lignină, specifice procesului de prelucrare a lemnului. Această infestare nu inculpă activitatea pe care o desfășoară SC Iulius Mall Suceava. Referitor la fundațiile care se vor face, această infestare nu periclitează structura de rezistență a fundației. Referitor la analizele efectuate de APM Suceava și SGA Suceava, indicatorii determinați sunt caracteristici analizelor de sol și activității desfășurate de SC AMBRO SA Suceava”, se spune în nota de constatare încheiată de comisia de control pe 6 septembrie.
Sistemul de Gospodărire al Apelor, prin vocea inginerului Octavian Foit, consideră că pe principiul „poluatorul plătește” va fi necesar de realizat un studiu pentru determinarea poluatorului „cu insistența ca în cazul în care se vor dispune niște măsuri care impun traversarea incintei Mall (canale sau conducte) proprietarul va fi de acord”. Din comisia de control au făcut parte: Constantin Harasim, Adriana Iordache și Alina Bîrleanu de la Garda Județeană de Mediu, Octavian Foit și Doina Mihăilă de la SGA Suceava, Vasile Oșean și Livia Neahu de la APM Suceava.
Iulius Mall este o investiție de 107 milioane de euro făcută de o companie românească în proporție de 100%. Ilius Mall va fi cel mai mare și mai modern mall din Moldova. Acesta va fi deschis anul viitor.





