Noutate absolută

Aplicarea condamnării unui polițist, amânată de judecători pentru o perioadă de doi ani



Ionel Andrișan: „În raport cu dispozițiile din Noul Cod Penal, clientului meu nu i se poate aplica nici o decădere, interdicție sau sancțiune”
Ionel Andrișan: „În raport cu dispozițiile din Noul Cod Penal, clientului meu nu i se poate aplica nici o decădere, interdicție sau sancțiune”

Soluție inedită din partea magistraților de la Curtea de Apel Suceava, care au decis să amâne aplicarea unei condamnări pentru o perioadă de doi ani. Noul Cod Penal permite o asemenea abordare, iar de la aplicarea acestuia, 1 februarie 2014, este pentru prima dată când un inculpat, deși găsit vinovat, beneficiază de toate drepturile posibile.
De această soluție a beneficiat agentul principal Radu Constantin Moloce, care a fost condamnat pentru două infracțiuni, la 4 luni de închisoare pentru fals material în înscrisuri oficiale și la 2 luni de închisoare pentru instigare la fals. Ambele pedepse au fost suspendate, iar în plus, judecătorii au decis amânarea aplicării pedepsei pentru o perioadă de doi ani.
În aceste condiții, în loc să-și piardă serviciul, Moloce va avea parte de toate drepturile, mai exact va reveni în funcția de șef al Postului de Poliție Dornești și i se vor returna toți banii reținuți în perioada scursă din momentul trimiterii în judecată și până la rămânerea definitivă a soluției.
„În raport cu dispozițiile din Noul Cod Penal, clientului meu nu i se poate aplica nici o decădere, interdicție sau sancțiune, iar soluția de a-i fi menținut contractul de muncă pe care îl are cu Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava este una corectă”, a declarat Ionel Andrișan, avocatul care l-a reprezentat pe agentul principal Radu Constantin Moloce.
Pentru ce a fost judecat polițistul
Toată povestea din acest caz a plecat de la inundațiile din vara anului 2010, care au afectat serios și comuna Dornești, iar la scurt timp s-au alocat bani pentru lucrări de regularizare a pârâului Ruda, de pe raza localității. Între Administrația Națională Apele Române, firma care a început lucrările și o serie de localnici au apărut în scurt timp litigii. Asta pentru că unele lucrări „rupeau” din suprafețe deținute de o serie de localnici. Este și cazul unei sere care, au susținut reprezentanții Primăriei Dornești, era amplasată parțial și pe domeniul public. Sera a fost distrusă, iar proprietara, Elena Florea Schipor, s-a declarat păgubită și a depus o plângere la Postul de Poliție Dornești. Șeful de post, agentul principal Radu Constantin Moloce, a deschis un dosar penal, care a fost înregistrat la Judecătoria Rădăuți.
Ulterior, femeia a avut mai multe discuții cu reprezentanții firmei care au lucrat în zonă, la un moment dat părțile dând semne că sunt aproape de a se înțelege.
La Postul de Poliție Dornești, pe 1 noiembrie 2011, se arată în rechizitoriu, s-au prezentat fiul reclamantei, Cristinel Constantin Schipor, și unul dintre angajații firmei care a lucrat în zonă. Fiul reclamantei ar fi vrut să dea o declarație de renunțare la plângere în numele său, însă, rezultă din anchetă, polițistul i-a explicat că trebuie să scrie în numele mamei sale, cea care a depus plângerea penală. Cristinel Constantin Schipor le-a declarat anchetatorilor că și-a sunat mama, însă aceasta nu a răspuns, după care, îndemnat de polițist, a început să scrie declarația. El a scris după dictare, dând datele mamei sale și semnând în numele ei.
Moloce a negat mereu acuzațiile aduse
Declarația a fost confirmată prin semnătură și ștampilă de agentul constatator. Pe baza acestei retrageri a plângerii, dosarul a fost închis. Ulterior, la scurt timp, femeia a reclamat că nu a dat nici o declarație de retragere a plângerii, cazul ajungând inițial la Biroul de Control Intern din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Audiat, agentul de poliție a recunoscut că a primit la dosar o declarație dată de fiu în numele mamei sale. El însă a negat că l-a îndemnat să facă acest lucru. Mai mult, a explicat că tânărul s-a prezentat din proprie inițiativă la sediul postului de poliție și i-a spus că vrea să dea o declarație în numele mamei, care ar fi fost bolnavă.
Procurorii au fost de părere că lucrurile nu stau așa și este vorba în mod clar de instigare din partea agentului. Asta chiar dacă nu rezultă că acesta a obținut vreun folos de pe urma închiderii dosarului penal (care, de altfel, a fost ulterior redeschis), fiind posibil să fi acționat în acest fel doar pentru a mai scăpa de un dosar.



Recomandări

Hoții care au furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar public au fost prinși după o urmărire în trafic și apoi în pădure

Casa notarului din Milișăuți de unde hoții au furat aproximativ 1,4 milioane de euro, în diferite monede
Casa notarului din Milișăuți de unde hoții au furat aproximativ 1,4 milioane de euro, în diferite monede

Hoții care au furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar public au fost prinși după o urmărire în trafic și apoi în pădure