Aplauze la scenă deschisă pentru spectacolul de teatru „Take, Ianke și Cadîr”, ce s-a desfășurat luni seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Cu o distribuție inedită, Doru Ana – Take, Nicolae Urs – Ianke și Ioan Gyuri Pascu – Cadîr, alături de Mircea Rusu – Ilie, Maria Junghietu – Ana, Andrei Roșu – Ionel, Ioana Ancea – Safta, piesa a captat atenția celor puțin peste 200 de spectatori care au ales să vină la spectacol.
Regia spectacolului este semnată de actorul Doru Ana, scenografia Imelda Manu-Jipa, iar ilustrația muzicală Patricia Prundea. Piesa lui Victor Ion Popa este plină de umor, scrisă „cu inima”, cu replici antologice, o adevărată poveste socială, sentimentală, care nu poate fi uitată foarte repede de cei care au urmărit-o măcar o dată în viață.
„Ovrei, creștin, mahomedan, tot una estem”
Trei negustori de naționalitate diferită, un român, evreu și un turc, își împart clientela în provincialul Bârlad. Românul Take și evreul Ianke sunt văduvi și au de crescut fiecare câte un copil. Primul îl are pe Ionel, cel de-al doilea pe Ana, tineri școliți la București. Cadîr – turcul, veșnic îndrăgostit, regretă că nu are moștenitori, după o iubire cu o creștină, terminată mult prea repede în tinerețe.
Povestea se construiește în jurul celor doi tineri îndrăgostiți, Ana și Ionel, care vor să se căsătorească, împotriva voinței părinților, negustori vechi, cu prejudecăți. Se ajunge la o situație aparent imposibilă: fata evreului se îndrăgostește de băiatul românului.
Piesa vorbește despre toleranță, prietenie și dragoste, indiferent de naționalitatea personajelor. „Ovrei, creștin, mahomedan, tot una estem”, este una dintre replicile mari ale lui Cadîr din acest spectacol.
Căsătoria tinerilor riscă să rupă și o prietenie veche a părinților, care și-au făcut prăvăliile una lângă alta și care își împart clientela după bunul plac.
Primul care le ia apărarea tinerilor îndrăgostiți și creează panică în sufletele celor doi tați este Cadîr. Până la urmă, el pune la cale căsătoria tinerilor și îi împacă pe cei doi „dușmani”. Atmosfera caldă, prietenoasă de la finalul spectacolului face ca cei trei negustori să se gândească la o fuziune a prăvăliilor.
Ropote de aplauze, după replici spumoase
Evreul are replici care se repetă, replici simple, adevărate, spuse cu un anumit accent, hâtru, care au un efect sigur: stârnesc râsul publicului. „Ce te privește pe tine?”, „Și dacă ai să te spânzuri, crezi că eu pierd ceva?”, sunt doar două dintre replici.
Take este prezentat de autorul piesei ca un negustor cu inimă bună, mai „prostuț” decât Ianke – „ovreiul”, dar iute la mânie și tare sperios.
După fiecare reacție temătoare a lui Take urmau ropote de aplauze din public. Ioan Gyuri Pascu – Moș Cadîr – este prezentat ca un om sufletist, înțelept când vine vorba de cei doi îndrăgostiți și soarta lor. „Cadîr puțin vorbeștem. Ianke mult vorbeștem. Adunăm și dăm în doi”, spune Cadîr, care este mereu pe scenă, chiar dacă nu are permanent replici. Mimica lui spune cât o mie de cuvinte. Zâmbește cu subînțeles, are anumite semne și priviri de complicitate cu copiii celorlalți doi negustori.
Piesa s-a jucat fără pauză, cu decoruri care se schimbau sub ochii spectatorului, printr-o simplă mișcare a obiectelor din centrul scenei.
Publicul a păstrat liniștea pe toată durata piesei, aplaudând și râzând atunci când era cazul și dovedind, cu mici excepții, o bună creștere.
S-au auzit și câteva telefoane mobile, dar mult mai puține decât la alte spectacole, fapt care ne dă speranța că sucevenii știu cum să se prezinte la un spectacol de teatru.
Dramaturgul Victor Ion Popa reușește cu această piesă să reînvie o lume care nu mai există, „lumea târgușorului de provincie interbelic unde conviețuiesc în bună pace «turcul, ovreiul și creștinul», unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea. «În mahalaua asta n-avem prăvălie decât noi doi. De la el cumpără creștinii și de la mine ovreii. Cine nu-i nici creștin, nici ovrei, ceară de unde poate»”.
