Subvenția acordată agricultorilor pentru 2013 va fi mai mare decât cea de anul trecut, de 106 euro la hectar, a declarat Raluca Daminescu, director în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), adăugând că valoarea acesteia crește cu circa 10 euro anual.
„Calculul se va face după 1 octombrie, după ce se va determina suprafața eligibilă. Subvenția va fi mai mare decât cea de anul trecut. Valoarea acesteia a crescut de la an la an”, a arătat directorul Direcției Metodologie, Monitorizare, Raportare și Relații Internaționale din cadrul APIA, prezent la conferința ZF Agribusiness.
Daminescu a adăugat că procentul de absorbție pentru fiecare campanie derulată de APIA depășește 99%.
Agricultorii statelor membre UE primesc subvenții la hectar, acestea fiind diferite de la țară la țară. Subvențiile se acordă pentru ajutorarea agricultorilor la achiziționarea de motorină, sămânță sau în vederea efectuării unor lucrări agricole. Agricultorii din România urmează să beneficieze de un buget de peste 11 miliarde de euro în perioada 2014-2020 pentru plăți directe la hectar.