APIA: Pierderile fermierilor la plățile UE din cauza deprecierii leului nu pot fi anticipate



Agenția de Plăți pentru Agricultură (APIA) consideră că plățile la hectar, stabilite de Comisia Europeană, nu pot fi corelate cu fluctuațiile cursului valutar, după ce producătorii agricoli au reclamat pierderi reprezentând circa 15% din valoarea alocațiilor directe din cauza de deprecierii leului.
„Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură precizeazaă că plățile directe pe suprafață acordate fermierilor sunt efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul (…) Astfel, în anul 2007, pentru data de 28 septembrie rata de schimb stabilită de BCE pentru România a fost de 1 Euro = 3,3441 lei”, se arată într-un comunicat al agenției.
Federației Naționale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) a transmis luni un comunicat în care se arată că agricultorii au pierdut circa 15% din valoarea plăților directe la hectar aferente anului trecut, din cauza deprecierii leului și a costurilor cu creditele pe care au fost nevoiți să le contracteze, ca urmare a întârzierii plăților de către APIA.
APIA a început să plătească subvențiile la hectar în luna aprilie. Întârzierile la plată au determinat agricultorii să contracteze credite, iar diferența de curs dintre momentul calculului subvențiilor și efectuarea plăților a avut de asemenea un impact negativ, potrivit fermierilor.
„Conform legislației interne și internaționale, aplicabile în domeniu, efectuarea plăților aferente anului 2007 se desfășoară în perioada 1 decembrie 2007 – 30 iunie 2008, în urma derulării în bune condiții a procesului de depunere și verificare a cererilor de plată (parcurgerea etapelor obligatorii ale controalelor, rezolvarea cazurilor de erori depistate în cereri, respectiv supradeclarări, neconformități etc)”, se spune în comunicatul APIA.
Fermierii primesc pentru 2007 o subvenție pe suprafață din fonduri UE de 50,5 euro pe hectar (valoarea totală alocate de UE fiind de 440 de milioane euro), la care se adaugă plăți complementare de la bugetul de stat. Întrucât plățile aferente anului 2007 au început târziu, agenția a lansat în luna martie, în colaborare cu unele bănci, un program prin care fermierii pot obține un avans de până la 75% din valoarea subvenției, prin credite în condiții avantajoase.
„În ceea ce privește posibilitatea agricultorilor de a se împrumuta de la bănci pentru a finanța campania agricolă de primavară, pentru a veni în sprijinul marilor fermieri, APIA a identificat un mecanism financiar negociat împreună cu o serie de bănci (CEC, BRD, Alfa Bank și BCR). (…) La acest instrument financiar opțional au apelat, la nivel național, numai 1.343 fermieri, reprezentând 0,11% din totalul solicitărilor la plată pentru anul 2007. Cele mai multe adeverințe eliberate de APIA au fost solicitate în vederea contractării unor împrumuturi”, se mai arată în comunicatul APIA.
Deficiențele APIA, care au determinat întârzieri în începerea plăților, au făcut și obiectul unei avertizări din partea Comisiei Europene, care a arătat că dacă problemele nu sunt rezolvate va aplica clauza de salvgardare. CE a decis însă în luna decembrie să nu aplice sancțiunea, după ce autoritățile din România au îndeplinit anumite cerințe în termenul stabilit.