Fermierii care dețin două sau mai multe vaci de lapte și se află în zone defavorizate vor beneficia de plăți de 86 de euro pe cap de animal, iar cei care desfășoară activități agricole în regim ecologic vor primi, de asemenea, bani în această săptămână, a anunțat ieri Ministerul Agriculturii.
Sprijinul va fi acordat prin intermediul APIA.
Suma totală alocată celor 74.911 beneficiari din zonele defavorizate este de 21,12 milioane euro, pentru aproximativ 257.000 de vaci.
Suma care urmează să fie plătită beneficiarilor pentru îmbunătățirea calității produselor în sectorul de agricultură ecologică este de 3,09 milioane euro. De acest ajutor vor beneficia peste 7.000 de agricultori, de două ori mai mulți decât anul trecut.
Suma este împărțită între exploatațiile din domeniul vegetal (2,89 milioane euro pentru un număr de 6.715 exploatații) și cele din domeniul creșterii animalelor (0,21 milioane euro pentru un număr de 343 exploatații).
Cele două măsuri sunt finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă.