Importurile de mașini de ocazie ar putea ajunge, în primul an după aderarea României la UE, la circa 150.000 de unități, nivel dublu față de 2005, ca urmare a prețurilor atractive și eliminării restricțiilor de ordin tehnic impuse de libera concurență, potrivit reprezentanților APIA.
„Importurile de mașini de ocazie ar putea fi cuprinse, în anul 2007, între 150.000 de unități, în cazul în care vor fi luate măsuri de restricționare a importurilor, și 500.000 de unități dacă nu va fi întreprinsă nici o acțiune în acest sens”, a declarat, luni, la o masă rotundă pe tema importurilor auto după aderare, directorul general al Renault Nissan România, Nicolas Ianculescu, membru al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Președintele APIA, Brent Valmar, a afirmat că asociația susține propunerea ministrului Mediului, Sulfina Barbu, de introducere a taxei pentru înmatricularea mașinilor second-hand aduse în țară după aderarea la Uniunea Europeană.
Nivelul taxei ar trebui să fie calculat în funcție de doi factori – norma de poluare și capacitatea cilindrică a autovehiculului, potrivit principiului „cel care poluează mai mult plătește mai mult”, a spus Valamar.
Reprezentantul APIA consideră că ar fi o idee bună ca fondurile colectate din taxa de poluare să fie dirijate către dezvoltarea proiectului Ministerului Mediului de înnoire a parcului auto prin intermediul primei de casare.
Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a anunțat, recent, că va propune Executivului introducerea unei taxe ecologice pentru înmatricularea autovehiculelor provenite din UE după momentul aderării pentru a evita creșterea numărului de mașini poluante, în contextul anulării restricțiilor la importurile auto.