Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură vrea să cheltuiască în acest an fonduri UE de peste un miliard de euro, pentru subvenții la hectar și măsuri de sprijin destinate agricultorilor, suma fiind aproape dublă față de nivelul din 2008, potrivit datelor agenției. Astfel, în 2009 APIA vrea să facă plăți de 537,9 milioane euro reprezentând subvenții la hectar către agricultori și alte plăți directe – unde intră, de exemplu, subvenția pentru „culturi energetice”, pentru tomate -, bani care vor fi rambursați de Comisia Europeană din Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA).
Tot din FEGA sunt finanțate o serie de alte măsurui în afara programului de subvenții, precum finanțarea investițiilor pentru reconversia și restructurarea plantațiilor viticole, subvenționarea schemei de distribuție a laptelui în școli sau programul de distribuție a alimentelor pentru persoane defavorizate.
Pentru măsurile de piață APIA intenționează să realizeze plăți de 93,7 milioane de euro în acest an, astfel că totalul sumelor europene din FEGA cheltuite în 2009 va ajunge la 631,6 milioane euro, potrivit datelor agenției.
APIA primește bani europeni și din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), pe care îi folosește, de exemplu, pentru acoperirea unei părți a plăților agricole complementare de la buget, pentru acordarea de subvenții în zonele montane defavorizate sau plățile de agromediu.
În total, din FEADR agenția de plăți vrea să cheltuiască 439,84 milioane de lei în 2009.
Astfel, totalul plăților din fonduri europene realizate în acest an este estimat la 1,07 miliarde euro, dintre care doar o parte vor fi rambursate tot în 2009 (plățile sunt realizate din bugetul de stat, iar apoi sumele sunt rabursate de Comisia Europeană).
În 2008 APIA a realizat plăți de 573,39 milioane euro din fonduri FEGA și FEADR.