Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat, joi, că va acorda câte 19 kilograme de făină din grâu alb și șase kilograme de zahăr, gratuit, pentru aproximativ 1.500.000 de persoane defavorizate, în perioada 1 septembrie – 1 decembrie 2008.
Cei care beneficiază de planul de furnizare de alimente sunt persoanele cu venit minim garantat, pensionarii agricultori, persoanele care beneficiază de îngrijire din partea serviciilor sociale sau a furnizorilor privați non profit și persoanele care beneficiază de masă la cantinele sociale administrate de primării sau de furnizori privați non profit.
România a primit, în 2008, de la Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), aproape 25 de milioane de euro pentru demararea acestui plan de furnizare de alimente pentru persoane defavorizate. Cu acești bani, autoritățile române vor achiziționa peste 9.500 de tone de zahăr din stocurile de intervenție ale Comisiei Europene și peste 30.000 de tone de făină din grâu alb, de pe piață.
Cheltuielile de transport pentru produse la depozitele din țară sunt incluse în suma acordată de FEGA și reprezintă 4,5 la sută din aceasta.
Furnizorii care vor retrage produsele din stocurile de intervenție le vor mobiliza pe piața comunității, le vor ambala și eticheta conform standardelor europene sunt SC SZENTLORINCKTAI COOP KFT, din Ungaria, pentru zahăr, și SC ROMPAN SERVICE SA, din România, pentru făină. Cei doi furnizori au fost aleși, în urma unei proceduri de achiziție publică, de către APIA.
Produsele alimentare vor fi livrate, depozitate și distribuite în perioada 1 septembrie – 1 decembrie 2008.
Obligația distribuirii produselor și întocmirii actelor necesare revine Ministerului Internelor și Reformei Administrative (MIRA), consiliilor județene și locale și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Aceste instituții vor permite, la cerere, accesul autorităților competente pentru verificarea documentelor.
Instituțiile și autoritățile responsabile de acest program sunt MADR, APIA, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (MMFES), MIRA, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și autoritățile administrației publice locale.