Apelul pentru înființarea unei a doua regiuni în Nord-Estul României, cu referire mai mult decât directă la Regiunea Bucovina, a fost aprobat și însușit, în cursul zilei de ieri, de toate partidele sucevene, precum și de reprezentanții societății civile, ai minorităților naționale și consilierii județeni. Dezbaterea publică pe această temă a fost prezidată de șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, la discuții fiind prezenți și senatorii PSD Ovidiu Donțu și Neculai Bereanu, parlamentarii PDL Gheorghe Flutur, Ioan Balan și Sanda-Maria Ardeleanu și viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei. De remarcat faptul că deși președintele Consiliului Județean a făcut un apel încă de la începutul ședinței pentru o dezbatere apolitică, în cele din urmă, o parte din discuțiile care au avut loc pe tema susținerii unei a doua regiuni în Nord-Estul României s-au transformat în dezbateri și replici politice.
În timpul dezbaterii publice, Cătălin Nechifor a amintit că principalul scop al întâlnirii de ieri a fost acela de a dezbate un apel pentru a înființa o nouă regiune în partea de Nord-Est a României, „un demers care ne interesează pe toți”. El a spus că este convins că nici unul dintre participanții la dezbatere nu este împotriva unei astfel de idei. De precizat că apelul pentru înființarea unei a doua regiuni în Nord-Estul României a fost întocmit după ce grupul de consilieri județeni PDL a depus un proiect de hotărâre în acest sens, dezbătut în ultima ședință a Consiliului Județean. „La acea ședință am căzut de acord cu toții, printr-un vot unanim, asupra unui mandat pe care ca președinte l-am primit din partea consilierilor în sensul de a organiza această dezbatere publică”, a spus șeful administrației județene, care a adăugat că apelul de susținere a unei a doua regiuni a fost întocmit de o comisie formată din consilieri din partea tuturor partidelor reprezentate în CJ Suceava.
„Merg pe ideea de a avea consens în această decizie politică majoră. Și când vorbesc de politică nu mă refer la politică, ci la o politică de dezvoltare regională. Iar acest apel să fie susținut mai departe pentru a reuși să atingem acest obiectiv. Sunt convins că printr-o astfel de decizie politică putem să ne punem de acord asupra unui format de apel, simplu, concis, la obiect, care să ne exprime un punct de vedere unitar, complex și asumat de toți”, a declarat Nechifor. El a subliniat că apelul pentru înființarea unei noi regiuni nu este „încă un document istoric”, însă „istoria va stabili acest lucru”. El a arătat că îl bucură faptul că s-a ajuns la un consens, precizând că „acum, în 2013, avem mai multă nevoie de un consens decât poate oricând în istoria recentă”. Cătălin Nechifor a mai propus ca liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, să se ocupe de partea de comunicare în Parlament, în sensul de a face lobby în rândul colegilor parlamentari pentru înființarea unei a doua regiuni în partea de Nord-Est a țării. Nechifor a propus ca, pe lângă Flutur, de această problemă să se ocupe și senatorul PSD Ovidiu Donțu și deputatul PNL Alexandru Băișanu. El a mai spus că în problema regionalizării „criteriul istoric nu este cel mai important. Eu aș merge mai mult pe criteriul de dezvoltare economică și socială”.
Flutur spune că e nevoie de voință politică din partea USL pentru înființarea unei regiuni cu capitala la Suceava
Primul dintre participanții la întâlnirea de ieri care a luat cuvântul a fost președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, acesta precizând încă de la începutul discursul său că a renunțat la concediu pentru a participa la o dezbatere cu tema „regiune Nord-Est la Suceava”. Flutur a arătat că pentru a susține înființarea unei astfel de regiuni „trebuie să ne dezbrăcăm de haina politică, de patimi, de dispute și de atacuri”. El a arătat că problema regionalizării nu e o problemă pentru patru sau zece ani, ci o problemă pentru mulți ani de acum înainte sau pentru totdeauna. „Nimic nu se poate face dacă nu o să ne dăm mâna să rezolvăm niște probleme. Noi astăzi avem aproape 20% în Parlament. Noi putem să facem un apel, pentru că suntem o minoritate. Dumneavoastră, ceilalți, sunteți o majoritate. Nici nu e nevoie de apel. Este nevoie de voință politică”, a declarat Gheorghe Flutur. El a propus ca vicepremierul Liviu Dragnea să fie invitat la Suceava la o discuție civilizată pe tema oportunității înființării unei noi regiuni în Nord-Estul țării cu capitala la Suceava, Regiunea Bucovina. Flutur a arătat că regionalizarea trebuie făcută pentru ca cetățenii să beneficieze de servicii mai bune și mai ieftine. „Cred că va trebui să discutăm și cu Botoșaniul despre aceste argumente. Ce avem astăzi? Regiunea Nord-Est este cea mai săracă regiune. Haideți să găsim alte forme mai flexibile care să ne ajute și pe noi. Ce facem? Punem șase sărăcii la un loc? Eu cred că ar trebui să trimitem un mesaj și Iașiului. Noi nu suntem adversari. Noi respectăm Iașiul, care merită să fie o capitală de regiune moldavă, dar în nord și Suceava are un cuvânt de spus. Noi nu concurăm cu Iașiul”, a mai spus Gheorghe Flutur.
El a subliniat că cel mai puțin credibil demers este al politicienilor, „și fac parte și eu ca și mulți alții din această sală din această categorie. Am reușit, cu ghilimelele de rigoare, în 23 de ani, să nu fim cei mai credibili. Aici trebuie să lăsăm universitatea, elitele, ONG-urile să vină cu argumente”. Flutur l-a îndemnat pe Cătălin Nechifor să invite și Biserica Ortodoxă și celelalte culte să susțină înființarea Regiunii Bucovina. Liderul PDL Suceava a precizat că actualul proiect, cu opt regiuni, „nu este în regulă”. El a încheiat, precizând că Bucovina trebuie să devină obligatoriu o regiune în zona de Nord-Est a României.
Doroftei avansează ideea unui referendum local
La rândul său, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa, a ținut să precizeze că în această instituție au avut loc deja trei dezbateri publice pe tema regionalizării. Valentin Popa s-a declarat de acord cu apelul de susținere a unei noi regiuni, însă a atras atenția că se pune prea multă patimă pe Bucovina și pe o viitoare capitală la Suceava. „Problema este dacă cei din Botoșani, și eventual Neamț, sunt de aceeași părere cu noi. Și trebuie ca parlamentarii noștri să discute și să negocieze cu parlamentarii din aceste județe, pentru că singuri nu vom reuși”, a spus Popa.
Printre cei care au luat cuvântul ieri s-a numărat și liderul UDMR Suceava, Klara Hapenciuc, care a precizat că în problema regionalizării trebuie să fie luate în considerare modelele istorice. „Pentru noi, UDMR, această poveste cu Bucovina vine ca o mănușă”, a precizat Hapenciuc.
La rândul său, viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei a subliniat faptul că Delegația Permanentă a PNL Suceava a votat, la propunerea liderului liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, susținerea Sucevei ca o viitoare capitală de regiune. Ovidiu Doroftei a arătat că în problema regionalizării este important ca și populația să fie consultată, lăsând să se înțeleagă faptul că este necesară organizarea unui referendum local pe această temă. „Un vot din partea cetățenilor unui județ, și din alte două județe, poate însemna mai mult decât o voință politică”, a spus Doroftei.
Donțu: Trebuie să dezbrăcăm haina politică și să vedem ceea ce este mai bine pentru locuitorii județului Suceava
În discursul său, senatorul PSD Ovidiu Donțu a ținut să precizeze că apelul dezbătut ieri este „primul lucru serios” pe care societatea civilă și clasa politică suceveană îl fac pentru înființarea unei noi regiuni în partea de Nord-Est a României. „Dintr-o dată este vorba despre altceva. Nu mai vorbim despre lucruri nenegociabile pe care le prezentăm altor județe, iar apoi dorim să funcționăm în aceeași regiune cu ei”, a spus Donțu. El a atras însă atenția că nici un parlamentar din județul Botoșani nu vrea să facă parte dintr-o regiune denumită Bucovina, cu capitala la Suceava. El a arătat că în problema regionalizării „trebuie să dezbrăcăm haina politică și să vedem ceea ce este mai bine pentru locuitorii județului Suceava”. Ovidiu Donțu a făcut referire în primul rând la capacitatea de absorbție a fondurilor europene pe care o va avea viitoarea regiune.
Senatorul PSD a susținut ideea de a se propune înființarea unei a doua regiuni în Nord-Estul țării, fără a se propune deocamdată numele acesteia. „După ce ne vom vedea într-o regiune mai mică, după consultări populare, avem o șansă în plus față de alte județe ca epicentrul regiunii să fie în Suceava”, a spus Ovidiu Donțu. El a mai precizat că în calitate de parlamentar nu era decis cum ar fi votat în momentul în care în Parlament urma să se pună problema regionalizării într-un mod concret. „De azi sunt mai încrezător că ideea de a exista două regiuni în partea de Nord-Est a țării poate să prindă contur”, a subliniat senatorul PSD.
Balan către Nechifor: Fiți bărbat și spuneți: „Da, vreau ca Suceava să fie capitală de regiune”
Unul dintre discursurile cu tentă politică l-a avut deputatul PDL Ioan Balan, care a atras atenția că în problema regionalizării nu este neapărat nevoie de argumente, cât de o decizie politică fermă. Ioan Balan a spus că cetățenii cu care a discutat în campania electorală i-au spus că vor ca Suceava să fie o viitoare capitală de regiune, dar și că locuitorii județului vor să facă parte dintr-o regiune numită Bucovina. În discursul său, Ioan Balan nu l-a ocolit nici pe șeful administrației județene, Cătălin Nechifor. Deputatul PDL a spus că îl respectă pe Nechifor, însă a subliniat faptul că „tânărul bărbat Cătălin Nechifor trebuie să spună clar: «Da, vreau ca Suceava să fie capitală de regiune»”.
“Eu înțeleg și poziția președintelui Nechifor și îl înțeleg că are o situație ingrată, având presiunea politică a Bucureștiului, să nu creeze probleme cu regiunea de șase județe. Dar, domnule Nechifor, sunteți un tânăr politician pe umerii căruia apasă o mare responsabilitate. Sau vreți să aveți o imagine bună la București, sau să rămâneți în memoria sucevenilor”, a spus Balan. El a subliniat că regionalizarea nu se face ca rod al emanațiilor ONG-urilor, ci doar în mod politic. Deputatul PDL a mai spus că a fost siderat de declarația lui Ovidiu Donțu, cu privire la faptul că nu știa cum ar fi votat când în Parlament urma să se pună problema regionalizării. De asemena, Ioan Balan a precizat că nici afirmațiile legate de refuzul botoșănenilor de a face parte din regiunea Bucovina nu sunt adevărate, având în vedere că nu există un studiu clar în acest sens.
Discursul lui Ioan Balan nu a rămas fără replică din partea lui Cătălin Nechifor, care i-a spus acestuia „vă mulțumesc că v-ați abținut să nu politizați discursul. Apreciez și faptul că sunteți primul parlamentar născut în județul Botoșani care susține regiunea Suceava”.
Consens
Apelul pentru înființarea Regiunii Bucovina a fost aprobat de toate partidele sucevene
