Apel umanitar, lacrimi și speranțe pentru Larisa, micuța rănită grav în accidentul în care a murit mama ei

Fetița în vârstă de un an și jumătate rănită foarte grav în groaznicul accident petrecut la mijlocul lunii noiembrie pe trecerea de pietoni din fața Palatului de Justiție, accident în urma căruia mama micuței, Irina Airinei, în vârstă de 40 de ani, a murit, a revenit de sărbători acasă.
Din păcate, micuța Larisa este încă foarte departe de a fi bine, însă tatăl ei a fost nevoit să revină acasă în perioada sărbătorilor, pe perioada cât clinica de recuperare din Capitală care se ocupă de micuță este închisă. Totuși, speranțe sunt, iar lupta micuței pentru viață este impresionantă. Cei care au vizitat-o în aceste zile au trecut prin momente grele, în care au realizat cât de mult valorează că cei de lângă ei sunt sănătoși și că problemele cotidiene sunt nimicuri în comparație cu necazurile altora.
Mesajul emoționant al pompierului care a mers să o viziteze pe Larisa
Sublocotenentul Alin Găleată, ofițerul pentru relații cu presa al pompierilor militari suceveni, a postat un mesaj plin de emoții după ce a vizitat-o, acasă, pe Larisa:
„LARISA și VICTOR s-au întors acasă pentru două săptămâni, cât centrul de recuperare pentru copii din București va fi închis.
Micuța luptătoare a învins prognosticurile negative, care nu-i mai dădeau șanse să mai respire singură vreodată sau… chiar să mai respire… Însă, chiar și așa, Victor mi-a spus că drumul pe care îl are de parcurs este unul lung și anevoios…
Am urcat treptele până la etajul V, la apartamentul de la mansardă, unde cei trei – Irina, Victor și Larisa – își aveau universul lor, completat acum doar de amintirea Irinei… Amintire puternică, pentru că «amprenta» ei se află în fiecare centimetru pătrat din căminul lor…
Peste tot, numai bagaje. Lucruri pe care Victor le-a adus de la București, unde a stat în ultima lună, veghind la căpătâiul Larisei, și unde a învățat mai multă medicină decât a știut toată viața…
Victor vorbește mult. Foarte mult, cum avea să mărturisească chiar el. Dar e unul din modurile în care se reîncarcă. Își ia energia necesară pentru a duce această luptă mai departe. Lupta pentru recuperarea copilului său, lupta pentru recuperarea lui…
Omul acesta nici nu a avut timp să-și plângă soția cum trebuie… Pentru că trebuie să fie tare pentru Larisa! Nu are încotro!
Și este. Îl priveam cum pregătește medicația micuței și fiecare lucru pe care îl avea de făcut. Totul cu precizie, pe ore, pe zile, pe viață…
L-am așteptat să termine și abia apoi am intrat împreună în camera alăturată, unde se afla Larisa…
Nu sunt cuvinte să exprime ce am trăit acolo, în acel micuț, dar cochet dormitor, pe patul căruia era așezată micuța… Alături, era bunica ei, mama Irinei, care se ruga neîncetat, copleșită de durere și dor…
Am îngenuncheat amândoi lângă micuță, iar Victor i-a administrat medicația cu o seringă, printr-un tub. De altfel, peste tot trupușorul acela fraged, erau tuburi… Micuța se zvârcolea, fiind agitată și după drumul lung parcurs aproape toată ziua…
Un îngeraș bălai, care acum doar 5 săptămâni în urmă era vioi și repeta literele alfabetului împreună cu mama sa… Cele două, se jucau de dimineață până la apus și erau nedespărțite… Iar acum, Victor va trebui să-i fie și tată, și mamă, pentru tot restul vieții…
Durerea se citea pe fața ei. Trupușorul era slăbit de încercările din ultima perioadă. O imagine sfâșietoare, care ar fi întors la Dumnezeu chiar și pe cel mai înverșunat ateu. Câteodată, deschidea ochii larg și se uita fix, cu o privire care trecea «prin o mie de ziduri», cum spunea Victor… Dar e acolo. Se întoarce atunci când aude glasul tatălui său sau la orice zgomot, semn că aude foarte bine.
«O să fie bine! O să fie bine!» Victor o mângâie pe căpușor și îi repetă la nesfârșit cuvintele. «Tati e cu tine…. Mami e cu tine… Și Kity (pisica) e cu tine… O să fie bine!»
Nu mi-am putut stăpâni lacrimile, însă, mai târziu, singur în mașină, am tras un bocet în toată regula. Așa, de descărcare, după ce «m-am hrănit» acolo, sus, lângă patul de suferință al îngerașului…”
Apel umanitar
Tatăl care are de dus această grea luptă o să aibă nevoie de foarte mulți bani, pe toată perioada de recuperare în care va face nenumărate drumuri la București, poate chiar și în străinătate. O perioadă despre care nimeni nu poate ști dacă va fi de rândul lunilor sau al anilor. Cert este că acest om nu poate fi lăsat singur în această luptă cruntă pe care i-a hărăzit-o destinul.
Contul RO87 UGBI 0000 3320 0310 7RON este deschis la Garanti Bank Suceava, pe numele Maniliuc Victor Daniel.
Cont la Banca Transilvania, pentru cei ce nu au posibilitatea să pună în cont la Garanti, RO45BTRLRONCRT00K1277202, pe numele Maniliuc Victor Daniel.