Politic

Apel PNL către PD la responsabilitate pentru a duce la capăt mandatul Guvernului Tăriceanu

Purtătorul de cuvânt al PNL, senatorul Varujan Vosganian, a declarat, ieri, la finalul ședinței Biroului Politic Central liberal, că PD ar trebui să dea dovadă de „responsabilitate” și de „solidaritate” pentru a duce la capăt mandatul Guvernului Tăriceanu.
„PNL judecă situația creată și atitudinea sa politică prin prisma responsabilității pe care o are față de actul de guvernare. Împotriva acestui Guvern nu există nici o dovadă clară de corupție, lucru dovedit de rapoartele internaționale”, a declarat vicepreședintele PNL.
El a făcut apel la PD pentru a depăși situația de criză și pentru a duce până la capăt mandatul actualului Guvern.
„Avem datoria să depășim, împreună cu aliații noștri, aceste probleme. Așteptăm din partea PD-ului responsabilitate și solidaritate. Este necesar un comportament politic corect: mandat de guvernare până în 2008 și candidatura pe liste comune pentru Parlamentul European”, a completat Vosganian.
În ceea ce-l privește pe președintele Traian Băsescu, vicepreședintele PNL a asusținut că acesta este „obligat” să fie mediator între forțele politice și să fie „echidistant” față de toate partidele.
– Colegiul Director al PD a respins ieșirea de la guvernare
Colegiul Director al PD a respins, ieri, prin vot, varianta ieșirii de la guvernare, nefiind înregistrat nici un vot „pentru”, ci doar 5 abțineri, între care ale Elenei Udrea și Liviu Negoiță.
Celelalte abțineri au aparținut secretarului executiv Dumitru Moinescu, viceprimarului Capitalei, Răzvan Murgeanu, și senatorului Marius Marinescu.
„Colegiul Director al PD confirmat poziția BPN cu privire la rămânerea la guvernare. Am discutat cu colegii noștri această temă și nu am găsit motive temeinice pentru a ieși de la guvernare”, a anunțat președintele partidului, Emil Boc.
El a precizat că democrații nu au putut găsi „răspunsuri credibile” la întrebarea referitoare la ieșirea PD de la guvernare. „De ce să ieșim de la guvernare, pentru că miniștrii PD și-au făcut datoria?”, a întrebat Boc.
„Premierul a greșit, trebuie să-și asume responsabilitatea pentru greșeala pe care a făcut-o și, în consecință, fiecare trebuie să răspundă pentru faptele proprii”, a adăugat liderul democrat.
El a afirmat că democrații nu vor să rămână la guvernare cu orice preț și că, „atunci când axele politice ale PD vor fi afectate iremediabil”, atunci când o temă majoră cu impact pentru cetățean îi va despărți de cetățean, nu vor ezita să facă pasul în opoziție pentru a nu abandona promisiunile pe care le-au făcut în campania electorală, în programul de guvernare, în lupta anticorupție.

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Suplimentarea banilor pentru revelionul din centrul Sucevei este considerată de AUR drept „utilizare iresponsabilă a fondurilor publice”

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională