Apel la rugăciune pentru încetarea secetei

În contextul foarte îngrijorător, creat de seceta care afectează masiv agricultura și alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale, pe teritoriile cărora seceta persistă, să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor „la vreme de secetă”.
Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniștită, spre buna rodire a pământului. Este, așadar, absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu „face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5, 45).
(Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

Recomandări

Mesaj la evenimentul de lansare a proiectului Centrul de Activități cu Tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” (Suceava, 11 februarie 2026)

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava

Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu