Prefectul Orest Onofrei a făcut un apel la respectarea tradițiilor în perioada sărbătorilor de iarnă, astfel încât obiceiurile creștine legate de postul Crăciunului să nu fie „alterate” de cele legate de începerea noului an. Mai exact colindul să nu fie perturbat de dansul caprei, al ursului, urători sau alte asemenea obiceiuri. „Nu putem să amestecăm în postul Crăciunului obiceiuri creștine cu obiceiuri precreștine. Cred că ar trebui să separăm ca până la Crăciun să existe tot ceea ce este legat de colind și după Crăciun când se iese din post să fie promovate celelalte obiceiuri care țin de tradițiile legate de anul nou. La Prefectură nu putem primi până la Crăciun decât cu colindul. Nu putem amesteca urși, porci, capre într-un mozaic, într-un ghiveci pseudocultural și pseudoreligios pentru că totuși suntem în postul Crăciunului și sărbătoarea Crăciunului are o anumită semnificație”, a declarat Onofrei, care a adăugat „amestecul de obiceiuri unele care nu au nici o treabă cu creștinismul poate să constituie chiar o blasfemie la adresa celor care cred în asemenea valori”.





