Români din Bavaria

Apel de suflet pentru o lucrare sfântă (II)



Primăria orașului München ne-a oferit spre cumpărare în cartierul Aubing un teren de 2605 m2, la un preț de 1.146.200 €, teren ales special ca să corespundă necesităților noastre. Pentru construcție vor mai fi necesari încă aproximativ 3 milioane €. În vederea acoperirii necesităților de finanțare a terenului, cât și a costurilor de construcție a complexului mănăstiresc, am făcut următoarele planuri de finanțare: Terenul de 2.605 m2 a fost împărțit în 260 de unități a câte 10 m2. La un preț de 440 €/m2, o unitate, cuprinzând 10 m2, are o valoare de 4.400 €. Cei care doresc să facă donații pentru teren vor putea prelua, după puteri, unul sau mai mulți metri pătrați, una sau mai multe unități. Volumul total al ansamblului, de 9.600 m3, a fost la rândul lui împărțit în 960 de unități, numite simbolic „cărămizi“, de câte 10 m3, în valoare de 3.000 €, câte 300 € pentru fiecare m3. Astfel, donatorii vor putea finanța unul sau mai mulți metri cubi, una sau mai multe „cărămizi”.
Finanțarea proiectului este asigurată deocamdată doar parțial. O greutate deosebită o constituie faptul că terenul oferit de oraș spre cumpărare este foarte scump. Prin efortul comunității și arhiepiscopiei noastre, și cu un ajutor al Bisericii Luterane din Bavaria, în valoare de 300.000 €, am strâns deja suma de 600.000 €. Biserica Catolică ne va acorda și ea în curând, în același spirit creștin frățesc, un sprijin de 300.000 €. În aceste condiții ne mai sunt necesari până în luna octombrie, când trebuie să semnăm actul de vânzare-cumpărare, încă aproximativ 400.000 €, reprezentând restul costurilor și cheltuielile notariale și de proiectare aferente. Suntem sub această mare presiune de timp deoarece, dacă nu încheiem tranzacția până atunci, prețul va fi iarăși mărit, ceea ce ar îngreuna și mai mult sau ar face chiar imposibil demersul nostru, având în vedere explozia prețurilor care se constată aici după depășirea crizei.
Piatra de temelie va fi pusă în toamnă
O mare cinste, bucurie și încurajare pentru noi o constituie faptul că Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în dorința de a sprijini demersul nostru, va veni în toamna aceasta la München. Pentru 11 septembrie 2011 este planificată slujba punerii pietrei de temelie a noului așezământ de către Preafericitul Părinte Daniel, care va fi înconjurat de un numeros sobor de ierarhi și preoți din țară, cât și de aici, din Germania. La această sărbătoare așteptăm cât mai mulți credincioși, pe care Preafericirea Sa să-i poată încuraja spre o viață trăită în credință, cinste și demnitate, să-i poată îndemna la unitate și asumare responsabilă a calității lor de români ortodocși.
Lucrările de construcție urmează să înceapă anul viitor. Pe lângă banii colectați deja, incluzând aici și ajutorul din partea Bisericilor creștine surori din München, este necesar să mai găsim încă donatori disponibili să ne ajute. Facem pe această cale un apel către toți cei care ar putea sprijini acest demers.
Bineînțeles că este vorba de un efort foarte mare, însă doar asumându-l putem întreprinde ceva. Este vorba de identitatea și de imaginea românilor care în condițiile ultimelor două decenii au fost determinați să trăiască și să lucreze în străinătate, este vorba de identitatea și viitorul copiilor lor. Dacă dorim cu adevărat să facem ceva pentru noi și pentru urmașii noștri, vom face și jertfa necesară acestui lucru.
Cum putem ajuta construcția noului așezământ?
Contul în care se pot face donații în acest sens este:
Liga Bank; adresa Dr. Theobald-Schrems-Str. 3, 93055 Regensburg
IBAN: DE76 7509 0300 0005 1307 35 BIC: GENODEF 1M05
Beneficiar: Rumänische Orthodoxe Metropolie
Scopul: Construire biserică
Donații se pot face și online, pe pagina noastră de internet, la adresa: http://spenden.cbrom.de/, existând astfel posibilitatea ca donatorii să aleagă direct porțiunile de teren pe care doresc să le sponsorizeze.
Mai multe informații despre noi, cât și despre proiectul nostru sunt oricând disponibile la adresa de internet www.cbrom.de.
† PS Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului