Normele UE

Apel către țărani, să nu-și mai înjunghie porcii



Până la sfârșitul acestui an nu se vor aplica amenzi celor care sacrifică porcii după tradiție. Foto: MEDIAFAX
Până la sfârșitul acestui an nu se vor aplica amenzi celor care sacrifică porcii după tradiție. Foto: MEDIAFAX

Conducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava a transmis un apel către crescătorii de porci, cerându-le să nu mai înjunghie animalele la sacrificare. Apelul vine în condițiile în care în următoarele două săptămâni vor fi sacrificați foarte mulți porci, care vor fi pregătiți pentru masa de Crăciun.
În locul acestei metode interzise de Uniunea Europeană se recomandă asomarea cu pistolul cu glonț captiv. Acest procedeu presupune împușcarea animalului în cap, cu pistolul special creat pentru sacrificare.
„Oamenii trebuie să înțeleagă că această metodă de sacrificare este în primul rând comodă. Cu ajutorul pistolului porcul poate fi sacrificat de o singură persoană, cu efort minim, nu mai este nevoie de trei-patru oameni”, a declarat doctorul Petrea Dulgheru, șeful DSVSA Suceava.
El a precizat că la toate cele zece abatoare din județ există astfel de pistoale, iar micii crescători se pot adresa acestor unități, pentru ca porcul să fie sacrificat cu ajutorul pistolului.
„Prefectura a primit un ordin de la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și a transmis tuturor primăriilor din județ o dispoziție conform căreia Consiliile Locale trebuie să găsească o persoană sau mai multe din localitate, care să obțină autorizație pentru asomare și să poată astfel sacrifica porcii oamenilor”, a punctat acesta. Totuși, a recunoscut Dulgheru, până la sfârșitul acestui an se va merge pe supraveghere și recomandări, fără a se aplica amenzi celor care continuă să sacrifice porci după tradiție.
Permisul pentru pistolul cu glonț captiv se poate obține de la Serviciul de Arme, Explozibili și Substanțe Toxice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări

În timp ce foarte mulți suceveni contestă existența pestei africane, fermierii nu pot face export de carne de porc din 2019

Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan
Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin

A fost închis și ultimul focar de pestă porcină, de la Sf. Ilie. Crescătorii nu au restricții de Crăciun și sunt îndemnați doar la prudență