Mijlocașul echipei Poli Timișoara, Ștefan Grigorie, pus pe lista de transferuri în această iarnă, a declarat că prima sa opțiune este obținerea unui contract cu un club din străinătate, însă a subliniat că va lua în calcul toate ofertele pe care le va avea. Grigorie a spus că este onorat de faptul că Poli cere un milion de dolari pentru el, însă consideră că va fi greu ca cineva să ofere o asemenea sumă. Un alt fotbalist pus pe lista de transferuri, Leonard Naidin, a declarat că ar agrea un transfer la Poli Iași, dar doar pentru că acolo l-ar avea antrenor pe Ionuț Popa. Alți doi fotbaliști de care Poli Timișoara s-ar putea dispensa în această iarnă, Mircea Oprea și Adrian Olah, au declarat că ar dori să rămână la formația bănățeană. Componenții echipei Poli Timișoara s-au reunit, luni, în vederea reluării pregătirilor pentru partea a doua a sezonului 2006-2007. La reunirea echipei au fost prezenți 24 de jucãtori, dar au lipsit Andrei Cristea, aflat la Bologna pentru analize, și străinii Ifeany Emeghara, Jon McKain și Gueye Mansour, care vor reveni din vacanță în cursul acestei săptămâni. Mijlocașul nigerian Peter Omoduemuke a ajuns la stadionul „Dan Păltinișanu” la finalul primei ședințe de pregătire din 2007 și s-a antrenat singur.





