Neglijență

Ape de mină poluate, deversate în apele din comuna Iacobeni



Societatea care are sarcina să urmărească activitatea de post – închidere a perimetrului minier Mestecăniș – Iacobeni a primit o amendă de 400 de milioane de lei vechi, deoarece apele de mină care treceau prin stația de epurare amplasată la gura minei nu erau filtrate corespunzător înainte de a fi eliberate în ape. „În urma probelor luate la apele de mină de colegii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava s-au constatat depășiri peste limita admisă în ceea ce privește cantitățile de calciu, reziduuri, sulfați și suspensii din apele deversate în formațiunile naturale”, a declarat Gavril Grămadă, șeful Comisariatului Județean de Mediu Suceava. În urma controalelor făcute la fața locului, comisarii au mai constatat că bazinul de reactive și decantorul stației de epurare prezintă un grad avansat de uzură, foarte uzată fiind și pânza de filtru care are rolul de a reține substanțele periculoase, ceea ce duce la slaba filtrare a nămolului provenit din mină. Trebuie spus că SC Cartel Bau SA Cluj Napoca, societatea care a încasat amenda de 400 de milioane de lei vechi, este supraveghetor delegat al post-închiderii perimetrului minier, societatea care a primit sarcina de a monitoriza post-închiderea fiind SC Conversmin SA București. „Deși legală, această operațiune de delegare a unui alt supraveghetor pentru un punct minier nu este deloc benefică și sperăm ca în cel mai scurt timp acest gen de transfer al răspunderilor să fie interzis prin lege”, a explicat Grămadă.



Recomandări

Investitorii în ferma de porci de la Verești garantează că nu există disconfort pentru cei care locuiesc la distanța legală de peste 1.500 de metri