“Apatie suceveană”

“Apatie suceveană”
„Înoți în noroiul până la gleznă pe străzile nepavate, că pe cele pavate stă ca laptele cel acru; te uiți amărât la ghetele murdare și toată indignarea ți-o rezumi în: «fire-ar al dracului de târg, cu primarii și cu serviciu-i edilitar cu tot». Găsești în pâine vr’un șoarece, ți se face puțină greață și te miri cum de n’ai avut norocul să’i crănțâni în dinți vre’o labă. O reacțiune demnă n’o vezi la nimeni. Fiecare cetățean se resemnează cu mângâierea că așa i-a fost dat să îndure. Cetățeanul are o singură datorie: să voteze lista consiliului comunal depusă de guvern și să plătească biruri; încolo e socotită drept obrăznicie orice intenție a lui de îndreptare”.
„Vremea Nouă”, Anul I, nr. 7, August 1930.
„Iacobeni, pe Bistrița”
„Ziua sau noaptea, Iacobeniul îți apare deosebit de frumos îmbrăcat în haina tinereții și înnoirilor vremurilor de azi. «Cine a băut o dată apă din Iacobeni nu mai pleacă de aici», spun localnicii. E o zicală mai veche, adaptată la o situație de fapt nouă și care își are, de bună seamă, semnificația ei. Pe timpul lui Mantz și a altor proprietari de mine, ea nu și-ar fi avut sensul. Abia în anii noștri, odată cu dezvoltarea minelor de la Arșița și Nepomiceni, construirea stației de preparare a manganului, a furnalului de var, înființarea întreprinderii forestiere și a celorlalte unități, Iacobeniul a cunoscut un aflux de brațe de muncă din alte părți. Aproape jumătate din populația de azi a comunei este alcătuită din foști elevi ai școlii profesionale miniere din localitate, ori de alți oameni care s-au calificat fie la mină, fie la pădure, sau în alte munci și s-au stabilit aici”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5183, Suceava, Marți 11 august 1964.