Cum nu mai avem patru anotimpuri, am trecut încă o seară de așteptată primăvară în contul iernii făr-de-sfârșit, rămânând, bătrânește, în casă. Televizorul merge în legea lui, narând al 43-lea episod din atât de interesantului romanț al divorțului Columbenilor, subsemnatul, la computer, călătorește pe Google, iar nevastă-mea, în aripa de vest a apartamentului de 52 mp, își rezolvă corespondența la laptop. Când s-a produs nenorocirea. Pământul a-ncetat să se mai învârtă, soarele s-a sleit dintr-o dată, iar timpul a căpătat o oribilă consistență gelatinoasă.
Dumnezeule, ce s-a-ntâmplat?
Groaznic – m-a informat soața – a căzut rețeaua. N-avem semnal nici la televizor, nici la internet.
Liniște de catedrală. S-aude, vag, un câine scheunând undeva, pe coasta Șorogarilor. Încep să mă preumblu aiurea prin casă, căutând să-mi fac un rost. Tovarășa de viață sună la firma de cablu. Aud răspunsurile-tip: apăsați tasta 1… (muzici), apăsați tasta 2… (muzici), apăsați… (muzici).În fine, o deslușire: avarie în zonă, se lucrează la remediere… Casa pare amorțită, oferind neașteptate revelații târzii:
Ce-i cu cartea asta?
Tu ai cumpărat-o.
Da, înseamnă că i-a venit rândul la citit. Așteaptă de vreo cinci săptămâni.
Io-te ce nervuri frumoase are frunza ficusului!
Așa-i de când îl știu. Acu le vezi?
Îndreaptă tabloul lui Gavrilean. Atârnă strâmb.
Că bine zici. N-am observat.
Mai sună la cablu.
Apăsați tasta 1… (muzici), apăsați tasta 2… (muzici). Același răspuns. Apartamentul e gol, posac, străin. Cum naiba am trăit fără televizor și internet? Nevastă-mea se îngrijorează:
Nu uita că avem claustrofobie.
Că bine zici. Ridică jaluzelele.
Odată draperiile strânse, constatăm că prin prejur toți au făcut la fel, cu o singură excepție: vecinul abonat la altă firmă de cablu. Fericitul are imagine și, cu siguranță, a aflat cui i se va încredința odrasla Monicăi. Jocul de umbre și lumini colorate proiectat pe ecranul ferestrei trezește invidii:
Are baftă-n toate. Cică, i-au mărit și pensia. Iaca, are și imagine!
Casa parcă nu-i a noastră. Ne-nvârtim fără rost și ne căutăm de lucru. Observ o placă de faianță plesnită:
Când s-a spart?
Acu o văd.
Iau hotărârea care se impune: hai să profităm și să facem nefăcute. Dăm telefoanele restante mamei, fratelui, nașilor, amicilor, ascultăm DVD-urile cumpărate anul trecut și rămase neatinse, ne apucăm să citim cărțile ce-au îndoit raftul de așteptare.
Tre’ să mănânc – se căinează soața – cu televizorul și laptopul uit de foame, da’ acu iar o să mă-ngraș!
Pun pe platou DVD-ul cu „Carmina Burana” adus cândva din Spania, pe care niciodată n-am avut răgaz să-l ascult dincolo de partea I-a. Încerc să aleg o carte – toate merită citite, da’ de unde vreme? Soața caută numărul nașilor din Honolulu. „Carmina” începe de jos: „Semper crescis / Aut decrescis / Vita detestabilis…”. Mă cuibăresc într-un fotoliu și deschid primul op ce-mi cade-n mână.
Când, minune, învie și televizorul și computerul. Azvârl cartea. La jumătatea numărului format, nevastă-mea închide telefonul. Opresc „Carmina”. Lumină-n cuget și-n simțiri: avem semnal!
Se pare că odrasla Columbenilor va fi încredințată lui Irinel.
