Încercăm să localizăm cauzele neputinței și ale dezbinării de care suferă societatea românească postdecembristă. Cel mai probabil, am pierdut sentimentul continuității și ne-am divizat, pentru că moștenirea comunistă nu a fost abordată selectiv. În afară de raționali, unii au rămas nostalgici, alții au căutat repere în perioada interbelică, noile generații s-au orientat către modele culturale occidentale și destui s-au refugiat în bigotism. Pe fondul dezbinării și complexelor provocate de vidul istoric, s-au grefat Individualismul și Multiculturalismul, fenomene responsabile pentru deteriorarea relațiilor interumane și depersonalizarea unui popor. În timp ce lumea aspiră la solidaritate, în România, manifestările egoiste tind să devină trăsătură quasi generală. Individualismul mercantil și arogant de tip românesc, care s-a dezvoltat în ultimele decenii, a anihilat ideea de împreună.
Individualismul nu poate fi reperat în preocupările filozofice de la Aristotel și până la A. Schopenhauer și „egoismul riguros” al lui Fr. Nietzsche. De altfel, încă din epoca romantică s-a renunțat la conceptualizarea individualității (individualität). Prin Einzigkeit (unicitate), Nietzsche și Schopenhauer exprimau individualitatea, doar ca excepție. Acest curent, agreat de către Friedrich Schiller, Johan Wolfgang von Goethe și slujit în muzică de către Richard Wagner, a stat la baza afirmării naționalismului german. Am făcut această incursiune în istoria filozofiei pentru a sublinia importanța cunoașterii conținutului unor noțiuni, în scopul eficientizării comunicării interumane. Din rațiuni politice, după Al II-lea Război Mondial, individualismul este încurajat în contextul cultural european și american și produce efecte negative.
Multiculturalismul este cealaltă dimensiune a tendinței de autodistrugere. Tot mai mulți români manifestă atitudini negative față de valorile autohtone și își caută reperele la alte popoare. Acestea sunt efectele perverse ale politicii multiculturaliste, o teorie apărută prin anii ’90, comparabilă cu internaționalismul comunist. În realitate, este doctrina materialismului capitalist-colectivist, pusă în slujba globalizării. Pe altarul acestei politici sunt sacrificate apartenența și identitatea. Un popor, astfel depersonalizat, de facto nu-și mai poate exercitata suveranitatea. Își va pierde interesul pentru teritoriul pe care-l posedă și-l va subordona intereselor militare și economice străine. În aceste condiții, ne este greu să apreciem conținutul calitativ al patriotismului declarativ. Înțelegerea și respectul pentru toate culturile nu presupune renunțarea la identitate. Din contră! Culturile comunică și datorită schimbului de idei, fiecare învață de la celălalt. Împreuna creștere se poate realiza de la nivel local până la dimensiunea spațiului planetar. O astfel de abordare politică ar putea asigura progresul omenirii și o pace durabilă în toate zonele globului. Preocupați de ideea apartenenței, am descoperit sintagma „împreuna creștere”. Ne-a fost sugerată de titlul volumului semnat de Laurențiu Șoitu (Împreuna creștere, Editura Junimea, 2019). Conceptul este lămurit de afirmația autorului: „Experiențele mă îndreptățesc să afirm că am mers pe un drum luminat de înaintași!” Pare o afirmație banală, pentru cine nu înțelege relația instruire – educație în bucuria apartenenței.
Individualismul românesc nu are conținut politic și ideologic. Este doar o formă rudimentară de manifestare a instinctelor primare cu încărcătură morală reprobabilă. Un astfel de individualism primar – care cochetează în mod inconștient cu atitudini de tip fascist ori cu cele de proveniență comunistă – mulți analiști politici îl consideră capabil să compromită ideea națională prin promovarea grandomaniilor și subiectivismelor naționalist-religioase. Raportarea exclusivă la trecutul dacic și manifestările exagerate de pioșenie frizează ridicolul. (continuă)
