La pensiunea „Casa Albă” de la Vama, acolo unde, de la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, se desfășoară, sub cupola „Ateneului Artelor”, un șir de manifestări culturale care animă spiritualitatea bucovineană, a fost amenajat „Apartamentul ucrainean”. Având în vedere faptul că din buchetul etniilor bucovinene comunitatea ucraineană a avut până în prezent cea mai consistentă participare la manifestările culturale organizate la „Casa Albă” (pensiune la care, cu prilejul manifestărilor organizate la sărbătorirea a 192 de ani de la nașterea bardului ucrainean Taras Șevcenko a fost găzduit, la prima sa vizită făcută în Bucovina, Ex. Sa Youri Malko, ambasadorul Ucrainei în România) unul dintre apartamentele de la etaj a primit această destinație fiind decorat cu specific ucrainean. Președintele Uniunii Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, prof. Ioan Bodnar, care este consilier cu probleme etnice în cadrul Prefecturii Suceava, a adus pentru decorarea interioară a acestui apartament câteva obiecte care configurează generic arta și cultura ucraineană. Pe unul din pereți, sub stema aurie pe fond albastru a Ucrainei, se află de acum un platou decorativ din lemn pe care este pictat chipul lui Taras Șevcenko, un ștergar țesut cu motive populare ucrainene, o pipă lungă sculptată din lemn și două instrumente muzicale, o mandolină și un țambal de vârstă aproape seculară. Totodată apartamentul dispune de cărți, reviste și pliante ilustrate din Ucraina. Primii oaspeți ai acestui apartament, care au avut plăcerea de a se simți ca acasă (mai ales că au băut și apă minerală ucraineană „Șaianska”, cu care se fac tratamente în cadrul Clinicii de Recuperare și Tratare Naturistă de la „Casa Albă”) au fost, la sfârșitul săptămânii trecute, viceconsulul Mykhailo Lienkov, de la Consulatul General al Ucrainei la Suceava, și prof. univ. dr. Volodymir Antofiiciuk, de la Universitatea de Stat „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, care predă literatura ucraineană și la secția de limba ucraineană din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Prezența lor la „Casa Albă” le-a mai oferit o surpriză: amfitrionul Corneliu Petreanu a facilitat legătura telefonică la Kiev cu fostul consul general al Ucrainei la Suceava, Vasyli Boieciko și cu soția sa Nadia, care s-au bucurat nespus de convorbirea la care au primit totodată salutul și prețuirea unor suceveni (Ioan Bodnar, Viorel Seredenciuc, Nicu Preutesi, Roman Istrati și subsemnatul) care nu i-au uitat.




