Apartamentul din centrul Londrei în care a locuit Jimi Hendrix va fi deschis pentru public, luna viitoare, timp de 12 zile, cu ocazia unor acțiuni organizate de Handel House Museum pentru a comemora împlinirea a 40 de ani de la moartea celebrului chitarist american, informează Reuters.
Timp de 12 zile, fanii lui Jimi Hendrix vor putea vizita acest apartament amplasat în cartierul rezidențial Mayfair din Londra, unde chitaristul american a compus și interpretat unele dintre piesele sale celebre.
Deschiderea pentru public a acestui apartament, situat la ultimul etaj al imobilului din Brook Street nr. 23, face parte din seria de acțiuni „Hendrix in Britain”, organizată de Handel House Museum din Londra, care a conceput cu aceeași ocazie și o expoziție dedicată artistului american. Printre obiectele expuse se numără o jachetă portocalie și o pălărie purtată de Hendrix pe scena festivalului Isle of Wight în 1970.
Jimi Hendrix, care a murit în septembrie 1970, a închiriat acel apartament pentru suma de 30 de lire sterline (46 de dolari) pe săptămână, împreună cu iubita lui, britanica Kathy Etchingham.
Apartamentul din imobilul de pe Brook Street nr. 23, care, în prezent, poartă numărul 25, a fost ocupat în trecut și de compozitorul Georg Friedrich Händel (23 februarie 1685 – 14 aprilie 1759), care a compus oratoriul „Messiah” în timp ce locuia în această clădire.
Expoziția „Hendrix in Britain” va rămâne deschisă până pe 7 noiembrie, iar apartamentul va putea fi vizitat în perioada 15 – 26 septembrie.
Erou al legendarului concert de la Woodstock din august 1969, Jimi Hendrix este considerat unul dintre cei mai mari chitariști din istoria muzicii rock. La această „aură” de legendă a contribuit și tragicul destin al muzicianului, care a murit ucis de abuzul de droguri și alcool, la vârsta de 27 de ani.
Stilul său, nou la acea vreme, de a cânta la chitara electrică a influențat majoritatea chitariștilor moderni. Din cauza vieții dezordonate, Hendrix a lăsat în urma lui puține înregistrări de calitate, multe dintre discurile sale care circulă pe piață fiind piratate din concerte. În 2003, el a fost numit de revista Rolling Stone „cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor”.