Un număr de 13 apartamente din municipiul Suceava au fost scoase la vânzare la prețul unei combine frigorifice sau a unei piese de mobilier. Nu este o păcăleală, pentru că pentru locuințele respective, care aparțin Primăriei Suceava, nu se vor încasa decât sume cuprinse între 1800 și 3500 de lei.
Prețurile au fost stabilite conform unei legi din 1992 care le permite chiriașilor locuințelor de stat să își cumpere apartamentele la prețuri incredibile, mai ales în condițiile în care, în municipiul Suceava, apartamentele cu 2-3 camere se vând la prețuri de peste 40.000 – 50.000 de euro.
Vânzarea celor 13 apartamente a fost decisă în ultima ședință de Consiliu Local, beneficiarii acestora fiind chiriași ai Primăriei Suceava, cu vechi state de plată.
Prețurile diferă în funcție de zonă și de numărul de camere, încât, dacă pentru un apartament de două camere în Burdujeni chiriașii au de plătit aproximativ 1800 de lei, pentru unul cu patru camere, tot în Burdujeni, prețul ajunge la 3800 de lei.
Explicația prețurilor infime care se cer pentru apartamente care pe piața liberă ar valora de zeci de mii de ori mai mult constă în faptul că evaluarea acestora se face în conformitate cu coeficienții de uzură din Decretul 93/1977, prețul rezultat fiind indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară, la data cumpărării acestora.





