– Doi soți din municipiul Suceava sunt acuzați că au tras o țeapă de zeci de mii de dolari SUA, după ce și-au vândut apartamentul, deși acesta era ipotecat pentru un credit făcut la bancă
– Deși n-au plătit ratele și dobânzile scadente la bancă, Radu și Cornelia Murărița, în vârstă de 40, respectiv 39 de ani, au reușit să radieze ipoteca, să vândă locuința și să plece din țară
Doi soți din municipiul Suceava au fost trimiși în judecată zilele trecute de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Suceava, fiind acuzați că și-au vândut apartamentul, cu ajutorul unui document falsificat, deși imobilul era ipotecat. Radu și Cornelia Murărița, în vârstă de 40, respectiv 39 de ani, sunt acuzați de procurori de un lanț întreg de infracțiuni: înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și participație improprie la fals intelectual. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al PCA Suceava, toată povestea a început în 1994, atunci când soții Murărița, prin SC „CHARM” SA Suceava (societate la care erau acționari, iar Radu Murărița îndeplinea funcția de director general) au împrumutat din bancă suma de 100 de milioane de lei vechi, credit pentru care și-au ipotecat apartamentul proprietate (situat pe strada Luceafărului, din cartierul George Enescu). Deși anii au trecut, cei doi soți, susțin anchetatorii, nu au plătit ratele și dobânzile aferente, motiv pentru care, patru ani mai târziu, banca i-a acționat în instanță, creanța a fiind preluată de Autoritatea pentru Valorificarea Arhivelor Statului (AVAS), instituție care, de altfel, a demarat procedurile pentru scoaterea la vânzare a apartamentului soților Murărița și recuperarea datoriilor. În luna iulie a anului 2003, însă, Radu Murărița, se arată în rechizitoriu, a întocmit în fals o adresă ca fiind emisă de Banca Comercială Română Suceava, prin care demonstra că și-a achitat toate datoriile. „Murărița Radu a confecționat, după un înscris original, adresa purtând nr. 4529 din 11 iunie 2003 și antetul BCR – Sucursala Suceava, în care a atestat în mod nereal că instituția bancară solicita Judecătoriei Suceava radierea ipotecii instituite asupra apartamentului proprietate, după care a contrafăcut un număr de cinci semnături ale funcționarilor băncii, prin copiere în transparență, precum și amprenta ștampilei BCR prin scanarea impresiunii și listarea la imprimantă”, susțin anchetatorii.
Cu acest document falsificat, Cornelia Murărița a solicitat Judecătoriei Suceava -Serviciul de Carte Funciară, radierea ipotecii instituite asupra apartamentului. Odată ștearsă ipoteca din Cartea Funciară, soții Murărița și-au vândut apartamentul și au plecat din țară. Valoarea prejudiciului în acest dosar a fost stabilită la 30.540,38 dolari SUA.



