Apartament incendiat de o fetiță de 7 ani



Un incendiu provocat de o fetiță de 7 ani a izbucnit sâmbătă după-amiază, într-un apartament de la demisolul unui bloc de pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Suceava, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul ISU, la ora 14.20, la fața locului fiind trimisă o autospecială de pompieri și un modul SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, ardeau materiale textile, mobilier, aparatură electrică și electrocasnică, aflate în dormitorul apartamentului.
Pompierii au reușit să stingă imediat incendiul, însă pagubele au fost destul de mari.