Cercetări medicale

Apariția osteoporozei ar putea fi prevenită



Modificarea unei proteine din corp ar putea preveni apariția osteoporozei, este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Howard Hughes Medical Institute din Marea Britanie și publicat în Developmental Cell, informează BBC News Online.
Cercetătorii au descoperit că producția de masă osoasă poate fi crescută semnificativ prin modificarea unei proteine din organism.
Testele au fost efectuate până acum doar pe șoareci, dar specialiștii spun că modificarea este atât de mică încât efectele secundare ar fi minime în cazul oamenilor.
Osteoporoza, provocată de scăderea densității masei osoase, afectează aproximativ trei milioane de oameni numai în Marea Britanie. Boala este responsabilă pentru producerea a 230.000 de fracturi în Marea Britanie, anual.
La vertebrate, masa osoasă se formează și se distruge constant pe parcursul vieții. Celulele osteoclaste distrug în mod continuu osul în timp ce celulele osteoblaste îl refac.
În situația ideală, cele două tipuri de celule sunt perfect echilibrate menținând consistența perfectă a masei osoase. Un dezechilibru al acestei situații duce la apariția osteoporozei.
Cercetătorii, coordonați de profesorul Gerald Crabtree, au descoperit că balanța poate fi echilibrată prin modificarea structurii unei proteine numită NFATc1. Această modificare a produs o creștere cu 10% a producției de celule osteoblaste și osteoclaste la șoarecii de laborator care sufereau de osteoporoză.
NFATc1 stimulează producția de osteoblaste care, la rândul lor produc chemokine care contribuie la dezvoltarea celulelor osteoclaste.
Crabtree a indicat că datorită acestor descoperiri s-ar putea dezvolta noi medicamente împotriva osteoporozei, care să reproducă efectul creat de modificarea acestei proteine.



Recomandări