Aparențele unei decizii



Luni seara, Traian Băsescu a trimis Parlamentului propunerile pentru șefiile SRI și SIE. Desemnarea lui Claudiu Săftoiu la conducerea SIE n-a surprins. Actualul consilier prezidențial a mărturisit până acum o obediență absolută față de Traian Băsescu. Potrivit organigramei de la Cotroceni, Claudiu Săftoiu răspunde de relația Președinției cu partidele politice. Dacă organigrama n-ar fi reprodusă pe site-ul Cotrocenilor, n-am ști că de un asemenea domeniu important răspunde Claudiu Săftoiu. N-am ști, între noi fie vorba, nici că există un consilier prezidențial cu acest nume.
A surprins, ba chiar a stupefiat, propunerea ca la șefia SRI să ajungă George Maior, senator PSD.
Ațâțată și de tactica lui Traian Băsescu de a spori încordarea prin amânarea momentului de desemnare, dar și prin lansarea a tot felul de zvonuri, presa noastră liberă și independentă a reacționat în chip previzibil.
S-au scos din magazia cu vechituri a senzaționalismului toate clișeele presei care trăiește doar o zi: lovitură, șah dat clasei politice, o nouă majoritate parlamentară, o nouă alianță.
De când e presa presă, gazetarii nutresc iluzia de a fi martorii și cronicarii momentelor de răscruce ale vieții.
În realitate, adevăratele momente de răscruce sunt mult mai rare decât vor să ne convingă titlurile apărute în fiecare zi pe prima pagină.
Stupoarea provocată de propunerile lui Traian Băsescu își are explicația în realitatea tipică României postdecembriste.
Într-o asemenea realitate, a fi în Opoziție înseamnă a fi un paria.
Societățile evaluate democratic au însă o altă realitate.
În acestea, Opoziția e o instituție la fel de importantă ca și Puterea.
Din acest unghi de vedere, pe care l-am numi european, numirea lui George Maior în fruntea SRI n-are nimic spectaculos.
Ea ar trece drept semnul unei reveniri la normalitate după 16 ani de tranziție politică bezmetică. În căutarea unui civil care să conducă SRI, Traian Băsescu s-a oprit la un fruntaș al principalului partid de Opoziție. A făcut asta și pentru că, prin prerogativele constituționale, domnia e președinte al tuturor românilor. Și al electoratului PSD, așadar.
N-ar avea nimic ieșit din comun propunerea și dintr-un alt unghi de vedere.
Admițând că Serviciul secret intern trebuie condus de un civil (deși noi credem că poate fi condus și de un profesionist al informațiilor), s-ar cere ca respectivul să fie ales după criteriul competenței.
Traian Băsescu ar putea răspunde oricând criticilor venite dinspre liberali invocând calitatea lui George Maior de șef al Comisiei de Apărare din Senat.
E un om – ar putea argumenta domnia sa – care știe cu ce se mănâncă profesia de ofițer. Mai ales dacă nu uităm că a lucrat și la MApN.
Și totuși, propunerea prezidențială nu e un semn al europenismului victorios pe malurile Dîmboviței.
Pentru că:
1. PSD nu mai e demult un partid de Opoziție în adevăratul sens al cuvântului. E un partid prezidențial din umbră. Un soi de PD sub acoperire.
2. Traian Băsescu a urmărit țeluri ținând de bătălia sa pe scena politică internă: lovirea PNL, pregătirea unei alianțe PSD – PD, ținerea SRI sub control prin intermediul unui om de paie.
European în aparență, gestul președintelui rămâne mai departe pur românesc.