Campanie de colectare

Aparatură electrocasnică și bonuri valorice oferite sucevenilor care renunță la aparatele electrice vechi sau defecte

Sucevenii care vor să scape de aparatura electronică veche sau defectă, care le ocupă inutil locul în casă, au ocazia să și câștige noi aparate electrocasnice sau bonuri valorice, cu care să își facă cumpărăturile în magazine.
Campania „Locul deșeurilor nu e acasă!”, inițiată de Asociația Română pentru Reciclare (ROREC), în parteneriat cu Primăria Suceava și Agenția de Protecție a Mediului, se desfășoară sâmbătă, 30 martie, între orele 09.00 – 16.00.
În cadrul acesteia, sucevenii pot depune orice aparat electric sau electrocasnic vechi sau defect la unul din cele cinci puncte de colectare amenajate în municipiul Suceava:
– în parcul Vladimir Florea, vizavi de Policlinica Areni
– la Școala nr. 9 „Ion Creangă”, în cartierul Obcini
– în parcarea situată vizavi de blocul Curcubeu, în cartierul George Enescu
– strada Calea Burdujeni, vizavi de Piața Agroalimentară Burdujeni, în cartierul Burdujeni
– intersecția străzilor Octav Băncilă cu Ion Neculce, în cartierul Zamca
Pentru aparatele electrice mari întregi (combine, vitrine și lăzi frigorifice, frigidere, congelatoare, mașini de spălat rufe și vase, uscător de haine și aparate de aer condiționat) vor fi acordate cupoane valorice, în valoare de 10 lei.
Cei care le depun au ca alternativă să participe la o tombolă cu premii, la care participă automat toți cei care predau orice alt aparat electric.
Premiile oferite sunt aparate electrocasnice noi: o combină frigorifică, 5 cuptoare cu microunde, 10 mixere, 5 fiare de călcat și 10 mașini de găurit.
Tragerea la sorți a taloanelor completate va avea loc în aceeași zi, de la ora 17.30, în parcul de lângă Policlinica Areni, în prezența autorităților locale.
Pentru preluarea gratuită de la domiciliu a aparatelor de mari dimensiuni sau de la instituții și societăți comerciale, în vederea casării, sucevenii pot suna la numărul de telefon 0753.616.244.

Recomandări

Sucevenii trebuie să renunțe la improvizații și să își verifice instalațiile de gaz și electricitate

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava sfătuiesc sucevenii să își verifice periodic instalațiile electrice și de gaz

UMILINȚA la care sunt supuși consumatorii suceveni de energie electrică și gaze naturale în relația contractuală cu E.ON Energie România S.A.

Ion Lungu a prezentat realizările actualului mandat și proiectele pentru un nou mandat, convins că are sprijinul sucevenilor

Ion Lungu a prezentat realizările promise sucevenilor în mandatul 2016 - 2020, dar și proiectele pe care vrea să le pună în practică în viitorul mandat, cu sprijinul alegătorilor
Ion Lungu a prezentat realizările promise sucevenilor în mandatul 2016 - 2020, dar și proiectele pe care vrea să le pună în practică în viitorul mandat, cu sprijinul alegătorilor

14 voluntari din Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni ajută bătrânii aflați la domiciliu, bolnavi și neajutorați, și persoane aflate în izolare