Reanimare

Aparatura de monitorizare a funcțiilor vitale nu mai indică toți parametrii

Medicii anesteziști au început să aibă probleme tot mai dese cu aparatura de monitorizare a funcțiilor vitale a pacienților de la Reanimarea Spitalului Județean Suceava, asta după ce de mai bine de doi ani apar tot felul de defecțiuni. Aparatele au început să dea erori sau să nu indice toți parametrii necesari monitorizării pacienților în stare gravă, fapt ce afectează activitatea medicilor de aici, care se plâng de faptul că aparatura s-a uzat și că nu este verificată periodic de către o firmă specializată, așa cum ar fi normal. Motivul, spitalul nu are de ani întregi contract de service pentru verificarea și repararea unor astfel de aparate. Medicilor li s-a explicat de fiecare dată când au ridicat problema că nu sunt bani, iar firmele cer pentru service sume mari pentru bugetul limitat al spitalului.
Așa se face că s-a ajuns ca în unele cazuri medicii anesteziști să meargă la ghici în ceea ce privește evaluarea unui pacient în stare foarte gravă și cu care nu se poate coopera.
Șeful Secției de Anestezie și Terapie Intensivă, doctor Dorin Stănescu, ne-a declarat ieri că într-adevăr sunt probleme cu aparatura din secția menționată, fiind necesară schimbarea unor piese.
Dorin Stănescu a precizat că dacă în mod normal aparatele de monitorizare a funcțiilor vitale ar trebui să indice trei parametri: puls, tensiune și saturația de oxigen, acestea nu mai indică saturația din cauza uzurii senzorilor.
Șeful Secției Anestezie și Terapie Intensivă a spus că s-a înaintat un referat către conducerea spitalului și că problema a fost discutată cu directorul general, și s-au primit asigurări că situația se va rezolva.
Directorul Spitalului Județean, Costică Dăscăliuc, a declarat că pentru o parte din aparatura din unitate (precum cea din sălile de operație) s-a încheiat deja contract de service și că se va organiza licitație și pentru întreținerea și repararea aparaturii de la Reanimare. „Această aparatură trebuie să fie verificată periodic și trebuie să existe un contract de service cu o firmă specializată. Din păcate, sunt unele lucruri care nu au fost făcute pe o perioadă mai mare de timp, iar noi trebuie să le rezolvăm cât mai repede, încet însă, vom intra și noi în normal”, a spus Dăscăliuc.

Recomandări

Spitalul din Suceava, selectat de un consorțiu academic elvețian pentru dezvoltarea unei aplicații de monitorizare a astmului la distanță

„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri
„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil