Aparate de stârpit romantismul

Există anumite lucruri din sfera umană, fiziologice sau prin apropiere, care nu se cuvine să fie rostite în gura mare. Ne lovim de ele, le știm foarte bine, dar preferăm cumva să le tratăm cu discreție, fiindcă țin de intimitatea fiecăruia.
De aceea mi se pare extrem de grobiană poziția posturilor de televiziune, care, din rațiuni publicitare, zic anumite treburi pe șleau, de parcă am fi niște retardați.
De pildă, este absolut fiziologic ca domnișoarele și doamnele sub o anumită vârstă să aibă anumite scurgeri lunare, legate de eliminarea ovulului rămas nefecundat. Când se întâmplă asta, ele merg discret la farmacie și își cumpără ce le trebuie. Nu e nevoie să ni se arate la televizor cum se aplică tamponul, câte straturi are și ce proprietăți fenomenal de absorbante are el.
Alt exemplu: pe fiecare se întâmplă să-l mai apuce câte un deranj la intestine. În acest caz, omul merge frumos la farmacie și, cu voce scăzută, cere un tub sau două de furazolidon. Dar nu-i nevoie să-mi dai tu, post imbecil de televiziune, reclama la furazolidon, că știu să-l cer și singur, cu gura mea. La același pol al stupizeniei se situează publicitatea la produsele care-i vin de hac constipației. Și pe aia ne pricepem s-o descâlcim singuri.
O treabă similară se petrece și cu tălpile domnișoarelor. Se pricepe fiecare candidată la frumusețe să-și cumpere un polizor din ăla performant, ca să-și rezolve inesteticul de pe călcâie. Nu este necesar ca voi, televiziuni idioate, să-mi arătați în toate amănuntele cum se produce rașchetarea și ce se întâmplă cu pielea moartă care e îndepărtată din locurile critice. Că doar nu suntem idioți ca voi.
Și cu părul de pe picioarele damelor e la fel. Fiecare femeie știe, aproape instinctiv, să ceară aparatul care-l cosește.
Și uite-așa – cu reclamă la tampoane, furazolidon și aparate de înfrumusețat tălpile – se duce dracului și ultima fărâmă de romantism de pe lumea asta.