Spitalul Județean

Aparat radiologic de peste 5 miliarde, ținut de decor de mai bine de un an



– Ministerul Sănătății a cerut zilele acestea conducerii spitalului lămuriri din ce cauză aparatul adus la spital în urmă cu un an și șapte luni nu a fost pus în funcțiune
Un aparat de radiologie în valoare de peste 5 miliarde de lei, obținut printr-un program al Ministerului Sănătății, stă de decor la Spitalul Județean Suceava de mai bine de un an și șapte luni, nefiind folosit nici măcar o zi. Aparatul performant, un Mercury 332, adus pe 31 februarie 2005, a stat „la naftalină” pentru că nu s-au făcut la timp demersurile pentru acreditarea lui din punct de vedere tehnic și nici amenajările în vederea montării și punerii lui în funcțiune. Surse care au dorit să rămână anonime ne-au declarat că primele demersuri au fost făcute de abia în luna septembrie 2005, la 8 luni după aparatul a ajuns la Suceava. Asta în condițiile în care la cea mai mare unitate spitalicească din județ era necesară înlocuirea unui aparat radiologic foarte vechi. Din cauză că aceste demersuri nu s-au făcut la timp, aparatul stă și acum împachetat frumos în unul dintre spațiile spitalului și îi mai lipsește mileul de deasupra și un bibelou, pentru ca ironia să fie completă (și pentru ca medicii de la radiologie să își iasă din fire).
Zilele acestea, Ministerul Sănătății a cerut lămuriri noii conduceri a spitalului în legătură cu aparatul performant ținut în magazie. Conducerii spitalului i s-a solicitat să informeze ministerul în scris ce etape au fost urmate pentru punerea în funcțiune a aparatului și cauzele care au dus la neutilizarea sa.
Contactat telefonic în cursul după amiezii de ieri, directorul interimar al Spitalului Județean Suceava, economist Costică Dăscăliuc, ne-a confirmat că, într-adevăr, ministerul de resort a cerut precizări în legătură cu acest aparat. Dăscăliuc a spus că recent a fost amenajat spațiul pentru montarea acestuia, dar că aparatul radiologic nu a fost pus în funcțiune din cauză că îi lipsește placa de bază. Noul director a declarat că s-a ocupat personal de problemă de când a ajuns la conducerea spitalului (la finele lunii mai) și că s-a făcut comanda către firma furnizoare în vederea achiziționării plăcii de bază, în valoare de 50 de milioane de lei vechi. Costică Dăscăliuc a menționat că până la finele lunii august aparatul adus la spital la începutul lui 2005 va funcționa.
Medici din cadrul unității ne-au replicat însă că s-ar putea să apară probleme, defecțiuni la unele piese, tocmai din cauză că aparatul nu a fost utilizat atâta timp.
„Noi am amenajat spațiul în care urmează a fi montat și am comandat placa de bază. Am avut discuții cu furnizorul și avem promisiuni că placa va sosi la Suceava și vom putea pune în funcțiune aparatul radiologic până la finele lui august”, ne-a declarat Costică Dăscăliuc.
Acesta nu a dorit să facă vreun comentariu în ceea ce privește întârzierea demersurilor în vederea montării aparatului, spunând că în 2005 lucrurile acestea nu depindeau de el.



Recomandări

Medicii radiologi părăsesc spitalele publice și le oferă servicii doar online. Singurul spital din județ care mai are gardă fizică la Radiologie este cel din Suceava

Ticăloșie politică: Spitalul din Suceava, ținut în genunchi pe coji de nucă la ușa Ministerului Sănătății, ca să nu devină spital clinic

Ticăloșie politică: Spitalul din Suceava, ținut în genunchi pe coji de nucă la ușa Ministerului Sănătății, ca să nu devină spital clinic
Ticăloșie politică: Spitalul din Suceava, ținut în genunchi pe coji de nucă la ușa Ministerului Sănătății, ca să nu devină spital clinic

Traficantul care a lovit un polițist cu sabia în cap nu poate fi ținut în arest mai mult de 5 ani. Procesul este tot în faza audierilor

Dan Ciprian Sfichi face și acum recuperare și a fost pensionat medical, neavând cum să mai lucreze în poliție
Dan Ciprian Sfichi face și acum recuperare și a fost pensionat medical, neavând cum să mai lucreze în poliție