Spitalul Suceava

Aparat performant, pentru secția de Neurologie

Un aparat performant, în valoare de 38.437 lei, care permite stabilirea unor diagnostice de finețe, va fi instalat în secția de Neurologie de la Spitalul Suceava. Echipamentul, un sistem multifuncțional neuron spectrum, a fost achiziționat din fondurile proprii ale unității și va fi folosit exclusiv de specialiștii din acest sector.
Ieri, în conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, dr. Tiberiu Brădățan, a explicat că este vorba de un electroencefalograf, ce include și un electromiograf, care înregistrează potențialele electrice din fibrele musculare și respectiv potențialele electrice ale creierului.
Aparatul poate fi transportat la patul pacientului
Potrivit medicului, aparatul este de dimensiuni mici și poate fi transportat la patul pacientului, echipamentul necesitând doar un laptop pentru a permite captura de informații în timpul examinării bolnavului imobilizat.
„Aparatul este livrat și va fi dat în funcțiune imediat ce dr. Neagu, principalul utilizator al aparatului, se va întoarce din străinătate, de la congresul la care participă”, a punctat purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava.
Dr. Tiberiu Brădățan a subliniat că aparatul indică disfuncționalități ale sistemului nervos central, permițând stabilirea unui diagnostic de certitudine în anumite afecțiuni, precum epilepsie, identificarea unor focare care descarcă impusuri neurologice necontrolate, explicând astfel unele ticuri sau probleme de exprimare ale pacienților.
De asemenea, cu ajutorul acestui echipament se pot face studii asupra somnului, în cazul persoanelor care suferă de tulburări la acest capitol. În plus, aparatul permite efectuarea unor studii cu privire la potențialul de recuperare a pacienților paralizați, în condițiile în care cu ajutorul lui se poate vedea exact în ce măsură sunt distruși neuronii.

Recomandări

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Mihai Pînzaru-PIM: „Din cei 80 de ani, cel puțin 65 de ani i-am închinat unei arte, caricatura, care pe mine m-a menținut în centrul unei atenții, în anumite cercuri culturale”

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu