Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va achiziționa un aparat de vaporizare cu plasmă destinat operațiilor endoscopice de adenom de prostată, cancer de prostată, tumori vezicale etc, efectuate în secția Urologie.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a anunțat, ieri, în conferință de presă, că banii vor fi alocați de Consiliul Local, în ședința din această lună, suma totală care va fi dată Urologiei ridicându-se la două miliarde de lei vechi.
„Se poate ca și în condiții de criză să se facă lucruri bune. Având în vedere că banii dați spitalului sunt cheltuiți eficient, că acolo se fac lucruri bune, în ședința Consiliului Local din septembrie vom intra cu un proiect de alocare a două miliarde de lei vechi pentru dotări la secția Urologie”, a declarat Lungu.
Șeful secției Urologie, dr. Nicolae Dobromir, ne-a declarat că vaporizarea cu plasmă este o metodă practicată deja în alte țări de trei ani, iar la noi în țară de un an, la Clinica de Urologie de la Spitalul Sfântul Ioan din București. În cadrul ultimului Congres al Asociației Europene de Urologie (Stockholm, martie 2009), această modalitate terapeutică s-a aflat în centrul atenției comunității științifice urologice, impunându-se ca o variantă inovatoare și eficientă în adenomul de prostată.
Față de metodele chirurgicale clasice, noua intervenție presupune vindecarea în minimum 16 ore și maximum 72 de ore. Un mare avantaj al acestei intervenții este că elimină probabilitatea apariției unei recidive a bolii, pentru că țesutul adenomic este vaporizat. Metoda poate fi aplicată și în cazul adenoamelor voluminoase, de până la 100 cm³.
În octombrie s-ar putea face primele intervenții prin noua metodă
Potrivit dr. Dobromir, vaporizarea endoscopică cu plasmă este o intervenție minim invazivă extrem de promițătoare, cu rezultate remarcabile și complicații minore, oferind pacienților cu adenom de prostată o șansă reală pentru o vindecare rapidă și sigură. Operația presupune îndepărtarea țesutului adenomic cu ajutorul unui electrod cu formă de ciupercă, străbătut de un curent electric, care generează o pernă de plasmă la nivelul zonei de contact cu țesutul, realizând o vaporizare eficientă și progresivă a adenomului de prostată.
În ceea ce privește cancerul vezical operat prin această metodă, experiența acumulată deja la Clinica de Urologie de la Spitalul Sfântul Ioan din București este una dintre puținele din lume existente în acest moment. Marele avantaj al metodei este că atât pe parcursul, cât și după încheierea intervenției chirurgicale, complicațiile intra- sau postoperatorii sunt absente.
Doctorul Dobromir a precizat că, din momentul în care ajung banii la spital, în maximum două săptămâni se vor putea efectua primele operații. La inaugurare va fi invitat șeful Societății Române de Urologie, prof. univ. dr. Ionel Sinescu.
„Achiziția acestui aparat este un câștig foarte mare pentru comunitatea noastră și ne bucurăm că ni se alocă bani pentru achiziționarea lui”, a spus dr. Dobromir.
Tot cu bani de la bugetul local, un miliard de lei vechi, în această perioadă se execută lucrări de reabilitare și modernizare în secția Ortopedie a Spitalului de Urgență.