Domnule Primar,
Apărarea drepturilor fundamentale nu înseamnă manipulare
Având în vedere desele apariții ale Dvs. în presa locală, scrisă ori vorbită, în care aduceți acuze grave cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Suceava, acuze pe care le construiți astfel încât cetățeanul onest, privitor la televiziunile locale ori cititor de presă suceveană, să înțeleagă voit eronat luările noastre de poziție în legătură cu intenția de a construi o grădiniță în perimetrul școlii noastre, ne permitem să aducem la cunoștința respectivului cetățean reala noastră poziție față de o atare intenție. Facem acest lucru deoarece în întâlnirea desfășurată la sediul școlii noastre în prezența mai multor cadre didactice și părinți, sosiți din propriul interes și nu la solicitarea Dvs., nu ne-ați acceptat niciunul dintre argumente și ați refuzat să luați în calcul orice soluție alternativă am încercat să oferim.
Ținem să aducem la cunoștința opiniei publice că, la începutul lunii în curs, domnul primar a comunicat presei că o grădiniță cu program prelungit ar putea fi construită în curtea Școlii Nr. 9 „Ion Creangă” din Obcini, precizând că “ultima noastră soluție este să o facem în curtea Școlii Generale Nr. 9, unde avem o suprafață de 1.400 de mp. Acolo este acum amenajat un părculeț, dar nu avem alte soluții.” (https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2017-08-09/Gradinita-cu-program-prelungit-in-Obcini-langa-Scoala-nr-9#ixzz4r3DCaFkH)
Firește că, la aflarea acestei intenții, am găsit de cuviință să luăm atitudine, pentru că este în joc, înainte de toate, sănătatea și siguranța celor care muncim și învățăm în acest spațiu. Publicul cititor trebuie să știe că întregul perimetru al spațiului școlar (clădirea școlii, sala de sport, teren de sport, curți și micul parc) însumează 9.952 de metri pătrați, din care peste 3.500 de metri pătrați sunt ocupați de clădiri. Ca urmare, rămân 6.278 de metri pătrați de spațiu în aer liber pentru toți cei care învață și muncesc în această unitate. Cum noi avem aproape 1.300 de elevi care învață în două schimburi, rezultă că avem mai puțin de 10 mp de spațiu în aer liber/persoană. Or directivele UE și “Norma de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor”,emisă de Ministerul Sănătății în 1996, precizează: “Terenul aferent unităților pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor trebuie să permită desfășurarea în aer liber a activităților copiilor și tinerilor, asigurând pentru aceasta (…) între 10 și 50 mp pentru un elev, pe tură”.
Crearea părculețului a fost foarte bine primită de toată lumea din cartier, școala primind Steagul verde în programul Eco-schools in Europe(susținut de UE, UNESCO și UNEP), fiind prima eco-școală din România. Ar fi interesant de știut care ar fi reacția acestor instituții care patronează proiectul în legătură cu intenția primăriei de a le anula munca și o parte a copilăriei (Alexia: https://www.petitieonline.com/vrem_parcul_nostru_sa_ramana_parc#form).
Parcul acesta, amplasat ca o lizieră către cea mai circulată arteră de circulație din oraș, e o perdea protectoare care absoarbe și praf, și noxe, și zgomotul infernal venit dinspre stradă.
Am cerut sprijinul celor direct interesați și avem semnături ale celor care își doresc păstrarea micii noastre oaze de verdeață. Ca urmare, s-a găsit un alt spațiu pentru grădiniță, dar tot în ograda noastră: mica fâșie ce desparte sala de sport de gardul către APM! Că spațiul e foarte îngust? Nu contează: clădire cu x etaje și cu lift! Că va fi înghesuială cu copii și părinți? N-are a face: sens giratoriu în curtea școlii!!! La cât spațiu avem, doar asta mai lipsea! Șase clase lăsate fără lumină naturală, reducerea spațiului absolut necesar, blocarea oricărei intervenții ISU, ca și a circulației pe bulevard, când sumedenie de părinți vor veni, cu mașinile, să își ia puștii de la grădi! Când am făcut referire la aceste aspecte, primarul a găsit de cuviință să ne ceară să nu fim mai catolici decât Papa! Presupun că nici primarul Toma, care a autorizat construcția stației peco în imediata apropiere a școlii, nu a vrut să fie mai catolic decât Sanctitatea Sa, de aceea avem o așa vecinătate sigură!
Nu așa se procedează, domnule primar. “Suceava a crescut foarte mult față de orașul pe care mi-l aduc aminte în copilărie. A crescut mult și cu ajutorul fondurilor europene sau norvegiene. Suntem datori să creăm spații mai bune pentru generațiile care vin, nu să alegem varianta cea mai ieftină sau facilă pentru birocrația primăriei. Nu așa se face managementul stakeholderilor și în niciun caz nu așa se începe un proiect de succes finanțat cu bani europeni”, spune unul dintre foștii noștri elevi (http://www.fonduri-structurale.ro/blog/?p=965). Dacă Agenția de Dezvoltare Nord-Est va fi informată despre toate câte sunt în legătură cu proiectul pentru care se solicită bani, nu cred că va fi gata să-i și dea.
Am fost acuzați de manipulare, termen foarte familiar celor care ne conduc. Cum nu convine ceva, manipulare! Îndrăznești a pune la îndoială o hotărâre de partid și de stat: manipulare! Întrebi despre soarta-ți, trosc: manipulare! Corectezi ceva, o iei cu manipularea peste ochi! De ce NOI, care suntem manipulați de atâta vreme cu minciuni și lingușeli, și amenințări, și promisiuni, și întoarceri pe dos, și reveniri la modificări etc., nu luăm atitudine? De lehamite! Din bun-simț! Pe asta s-a și mizat în povestea cu grădinița asta: au lansat-o vara, să profite de absența elevilor, de concediile profesorilor, de lehamitea de a te lua la harță. EI vara nu dorm și vor să ne zăpăcească: acum acordul de principiu pentru spațiul acela strâmt, iar apoi, când s-o dovedi că acolo e imposibil să se facă o clădire, să revină asupra parcului, ca singura soluție viabilă. E sau nu manipulare?
Domnule primar, conform democrației veritabile, poporul este suveran. Dvs. sunteți slujbașul nostru, nicidecum stăpânul care ne altoiește dacă îndrăznim să îl contrazicem. Căci asta ați făcut în cadrul întâlnirii de la școală: ați monologat, refuzând părerile celorlalți, contrare celor ale Dvs., i-ați etichetat rapid pe cei care își argumentau afirmațiile, ați răstălmăcit vorbele în așa fel încât să apărem ca sabotorii ideilor Dvs., de parcă am retrăi teroarea anilor ‘50. Vă asigurăm, domnule primar, că suntem oameni mari, care știu să gândească și să ia hotărâri singuri, în conformitate cu prioritățile comunității, nu cu cele personale. Și dacă noi, maturii de astăzi, încă avem rețineri în ceea ce privește abordarea curajoasă a relației cu autoritatea publică, generațiile de elevi de azi, cei ale căror semnături ați spus că nu contează, n-o să vă ierte și nici n-o să vă uite. Ei sunt tot mai curajoși, tot mai implicați, tot mai dornici de dreptate, iar batjocorirea unei idei, a unui simbol al școlii lor, a lor, ca generație, îi va face să fie tot mai activi și mai consecvenți atunci când vor avea arma aceea pe care, când vreți, o transformați în mijloc de manipulare – ștampila de vot.
Ceea ce facem noi este educație, nu manipulare. Noi nu manipulăm; noi le aducem la cunoștință elevilor noștri drepturile pe care le au cetățenii și modul în care pot să își apere aceste drepturi, fie ele individuale ori de grup. Noi nu manipulăm; noi dorim ca, la atâția ani după decembrie 1989, să nu mai fim luați de proști și deposedați de drepturi elementare – acelea de a trăi și munci în condiții normale și în conformitate cu prevederile legii.
Mulțumim pentru răbdarea de a ne fi citit această scrisoare și vă asigurăm că ne vom face datoria de cetățeni onești ai urbei pe care o conduceți, în conformitate cu normele regimului democratic în care se presupune că trăim.
Prof. Oltea Prelucă, realizatoarea aplicației inițiale pentru programul Eco-școala
Prof. învățământ primar Liliana Dumitrana
Prof. învățământ primar Vasile Cvasniuc
Prof. Viorica Scăunașu, primul coordonator al proiectului Eco-școala
Prof. Liliana Finașcu
Prof. Dorel Finașcu
Prof. Brîndușa Dănilă
Prof. Adriana Mihalcea
Prof. Camelia Cuțui
Prof. Nastasia Butnaru
Prof. învățământ primar Brîndușa Gabor, actualul responsabil Eco-școala
Prof. Alexandrina Mihaela Gabriela Jijie
Prof. Dorin Isopescu
29 august 2017