FOTBAL

Apar noi competiții județene



Dacă sezonul competițional 2006-2007 va pune probleme serioase echipelor divizionare D, prea ușor nu le va fi nici celor care vor participa în categoria Onoare.
Baze sportive împrejmuite (cam așa cum sunt cele de la Vama, Solca sau Milișăuți), suprafețe de joc fără denivelări, plase și porți regulamentare, marcaj corespunzător, vestiare pentru echipe și arbitri, apă curentă la teren, grupuri sanitare. Pe undeva, „înlesnirile” ar fi obligația de a nu a avea echipă de juniori (va rămâne doar obligativitatea folosirii a doi jucători aflați la vârsta junioratului pe toată durata celor 90 de minute de joc), obligația de a avea tribună sau apă caldă la teren. În funcție de câte echipe vor îndeplini aceste condiții, AJF-ul va forma una, două sau trei serii alcătuite pe criterii geografice din 12, 14 sau 16 echipe. Pentru sezonul competițional 2006-2007, Asociația Județeană de Fotbal preconizează alcătuirea unui campionat pentru Categoria Promoție, echipele urmând să îndeplinească condițiile de la categoria Onoare, mai puțin: în locul gardului împrejmuitor va trebui să existe un gard de protecție alcătuit din stâlpi așezați din 10 în 10 metri, având deasupra o baghetă sau o sfoară. În funcție de numărul echipelor care vor dori să se înscrie în campionat, vor fi alcătuite 1-2 serii a câte 12-14-16 echipe sau câte 1-2 serii a câte 8 echipe care vor juca tur-retur toamnă și tur-retur primăvara.



Recomandări