Jurnalista Feri Predescu, condamnată în România pentru că l-a criticat pe fostul primar Radu Mazăre, a avut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), statul român fiind obligat să-i plătească ziaristei despăgbiri de 18.500 de euro, anunță APADOR-CH, citată de Mediafax.Potrivit APADOR-CH, jurnalista Feri Predescu a fost reclamată de Radu Mazăre, fost primar al Constanței, pentru mai multe afirmații făcute la o emisiune televizată din august 2006. Astfel, în urma unor incidente care au avut loc în Mamaia, în care un hotel deținut de o firmă a fostului primar fusese incendiat, Feri Predescu a spus că municipiul Constanța e împărțit între „oamenii lui Mazăre și oamenii care sunt împotriva lui Mazăre”.