Locuitorii a șapte străzi din zona centrală a municipiului Suceava nu vor beneficia mâine de apă potabilă la robinete, timp de aproximativ zece ore.
Întreruperea serviciului de alimentare cu apă rece va fi resimțită în cursul zilei de joi, între orele 08.00 – 18.00, în următoarele zone:
– strada Ana Ipătescu, de la intersecția cu strada Mitropoliei până la intersecția cu strada Nicolae Bălcescu;
– străzile Ioan Vodă Viteazul, Iancu Flondor, Cireșilor și aleea Ion Grămadă;
– străzile Dimitrie Cantemir și Narciselor.
Oprirea programată a apei reci este necesară pentru executarea unor lucrări din proiectul de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Suceava.