Oprire programată

Apa rece va fi oprită luni pe trei străzi din zona Gării Burdujeni

Furnizarea apei potabile va fi întreruptă luni, 5 octombrie, timp de aproximativ 12 ore, pe trei străzi din zona Gării Burdujeni, din municipiul Suceava.
Oprirea apei reci este programată în intervalul orar 08.00-20.00, pe străzile Jean Bart, Nicolae Iorga și Privighetorii. Întreruperea furnizării apei reci va afecta și punctul termic Gară, încât locuitorii din zonă, racordați la sistemul centralizat, nu vor beneficia nici de apă caldă în intervalul orar menționat.
Cauza sistării acestui serviciu public o reprezintă lucrările programate necesare implementării proiectului „Extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și apă uzată din municipiul Suceava”.

Recomandări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir