Apa potabilă din Parlament nu este corespunzătoare normelor legale, buletine de analiză comandate de administratorii Senatului, dar contestate de cei ai Camerei Deputaților, atrăgând atenția asupra depășirii parametrilor admiși la plumb și fier.
Conform declarațiilor administratorilor Palatului Parlamentului, apa potabilă din instituție provine din rețeaua municipală, cu diferența că ea este stocată într-un rezervor de înmagazinare, situat la nivelul S1 al clădirii, ce „nu a fost curățat niciodată”.
Pentru că angajații s-au plâns de depunerile din apa potabilă, administratorii Senatului au comandat, în perioada februarie-mai, buletine proprii de analiză a apei potabile din Parlament.
Primele atenționări asupra conținutului bacteriologic al apei prevalate din diferite zone ale clădirii au venit în prima jumătate a lunii aprilie, din partea Centrului Medical de Diagnostic, tratament ambulator și medicină preventivă al Ministerului Apărării Naționale.
Într-o notă semnată de șeful secției de medicină preventivă, Sofronie Bădiceanu, referitoare la rezultatele determinărilor efectuate la probe de apă din Parlament, se arătat că „indicatorii bacteriologici și de radioactivitate se încadrează 100% în limitele valorilor admise”. Și indicatorii fizico-chimici se mențineau în limitele legale, „cu excepția parametrilor de plumb și fier a căror valoare determintă depășește concentrația maximă admisă”, până la 2,22 mg/l în cazul plumbului și 0,82 mg/l în cazul fierului.
Astfel, în luna aprilie se recomanda analiza parametrilor legali pe probe de apă „la intrarea în rețeaua Parlamentului, la ieșirea din rezervorul de înmagazinare și la capetele de rețea”. Aceste analize ar fi putut determina cauza impurităților din apă, spun specialiștii.
Într-un buletin ulterior, din 3 mai, medici specialiști în chimie sanitară, toxicologie și microbiologie depistau o concentrație de patru ori mai mare de bacterii cloriforme și atrăgeau atenția asupra absenței clorului rezidual.
Semnat de șeful compartimentului Microbiologie al Direcției Publice de Sănătate, medic Rodica Tudoran, acest ultim buletin semnala că apa este „necorespunzătoare normelor stabilite de legislația în vigoare din punct de vedere chimic și biologic”. În plus, medicii recomandau sesizarea Apa Nova sau „modificări ale instalației de apă”.
Potrivit secretarului general al Senatului, Dan Vasiliu, aceste expertize au fost comunicate administrației Camerei Deputaților, ei gestionând, de altfel, și răspunderea pentru întreg Palatul Parlamentului.
„Este vorba despre apa din bazinul de stocare. Parlamentul este alimentat din rețeaua municipalității, dar, înainte de a ajunge la robinet, apa trece printr-un bazin de depozitare. În momentul în care nivelul din bazin scade, atunci începe realimentarea și se întâmplă un fel de balbotare a apei. Din câte înțeleg, acel bazin nu a fost curățat niciodată”, a declarat secretarul Senatului, Dan Vasiliu.
El susține că, simultan cu buletine de expertiză trimise de Senat, a adresat reprezentanților Camerei Deputaților și o solicitare privind curățarea bazinului de stocare al apei.
„Eu sunt obligat să păstrez condițiile optime pentru sănătatea angajaților și de aceea am demarat achiziția publică a unor dozatoare de apă, ce vor fi montate de culoarele Senatului”, a mai spus Vasiliu.
Cu toate că susțin că rezultatele expertizelor demarate de administrația Senatului nu au fost confirmate de analize similare, administratorii Camerei Deputaților au montat deja, pe holuri, dozatoare de apă.
„Am cumpărat dozatoare de apă pentru că așa era civilizat”, a declarat Georgeta Ionescu.
Ea a mai arătat că nu știe despre ce rezervor de apă face referire omologul său de la Senat, menționând că apa din instituție este conformă cu normele legale.





