La Siret

Apă potabilă cu porția și plină de impurități



Apă potabilă cu porția și plină de impurități
Apă potabilă cu porția și plină de impurități

Deși acum se pot mândri că sunt cetățeni ai Uniunii Europene, locuitorii orașului Siret au apă potabilă cu rația, conform unui program de maxim 9-10 ore zilnic. Mai mult, în unele zone ale orașului apa potabilă furnizată este plină cu nisip și pietriș. Pentru locuitorii din Siret apa potabilă pare să fie singurul lux, în condițiile în care în ultimii 15 ani, la robinete nu a mai curs nici o picătură de apă caldă furnizată în sistem centralizat.
Cetățeni europeni într-un oraș în care apa potabilă este furnizată de câțiva zeci de ani cu porția, în timp ce apa caldă în sistem centralizat lipsește cu desăvârșire. Acestea sunt condițiile în care își duc viața locuitorii din Siret, oraș de graniță al Uniunii Europene, pentru care cele două utilități reprezintă un lux. O situație care, probabil, pentru orice cetățean al țărilor din Uniunea Europeană ar însemna ceva imposibil de imaginat, dar care pentru sireteni este o realitate zilnică.
– Programul de furnizare a apei potabile este de maxim 10 ore pe zi
În ciuda faptului că suntem în anul 2007, pentru locuitorii orașului Siret apa potabilă este un lux, la fel ca acum câteva zeci de ani. Și asta, deoarece, și în momentul de față, siretenii primesc apă potabilă maxim 10 ore pe zi, însă sunt situații în care acesta este redus la doar câteva ore, din cauza lipsei de presiune pe rețeaua de distribuție locală. Practic, dacă sunt norocoși, proprietarii de apartamente din Siret au apă la robinete zilnic între orele 05:00 – 10:00 și 17:00 – 22:00.
„Nu știm ce înseamnă să avem apă potabilă toată ziua. Suntem nevoiți să ne trezim de la primele ore ale dimineții dacă vrem să avem apă de băut și să facem și noi un duș ca toți oamenii. Nu cred că în anul 2007 se mai întâmplă așa ceva undeva. Stăm și acum cu rația de apă ca pe vremea comuniștilor, strângem apă în cadă dacă vrem să avem toată ziua. Și mai mult, sunt zile în care nu avem presiune la robinete, iar programul de furnizare este și mai mic. Nu avem presiune, nu avem apă, și nimeni nu face nimic”, ne-a declarat Doina Haraș.
– La unele blocuri, apa potabilă este plină de nisip și pietriș
Nemulțumirea Doinei Haraș este cu mult mai mare atunci când vine vorba despre calitatea apei pe care o primește. Ea ne-a povestit că de câteva săptămâni, în blocul în care locuiește, apa de la robinete este plină de nisip și pietriș, fiind imposibil de băut.
„Anul trecut, chiar înainte de Crăciun s-au făcut niște lucrări pentru reabilitarea unei conducte și de atunci au început problemele. Nu știu ce au făcut așa zișii specialiști, dar acum avem numai apă cu pietriș, și am ajuns în situația să nu mai putem folosi nici mașinile de spălat și nici boilerele pentru apă caldă. Am făcut deja reclamații la Oficiul Pentru Protecția Consumatorului, și așteptăm ca cineva să ia măsuri, astfel încât să avem din nou apă potabilă la robinete”, a spus Doina Haraș.
Aceeași nemulțumire o au toți locatarii unui bloc de garsoniere situat pe strada Petru Mușat nr. 10 din Siret, care acuză faptul că, din cauza impurităților din apa rece, li s-au stricat instalațiile sanitare din casă. „Odată la două ore trebuie să desfundăm instalațiile pentru că sunt pline de nisip și de pietre. Dacă la primele etaje ale blocului apa mai ajunge câte puțin, la etajele trei și patru sunt situații în care nu mai avem apă deloc”, ne-a declarat și Dan Hiși, care locuiește în același bloc.
– Autoritățile locale din Siret speră că anul acesta vor fi rezolvate problemele cu apa potabilă
În ciuda faptului că în momentul de față majoritatea locuitorilor din Siret nu beneficiază de aceste utilități în condiții normale, autoritățile locale din Siret par destul de optimiste în ceea ce privește viitorul acestui oraș.
Deși situațiile prezentate mai sus persistă de mai bine de 15 ani, doar anul acesta conducerea Primăriei Siret speră că va reuși să remedieze problemele legate de apa potabilă și cea caldă, însă și acest lucru urmând a se realiza prin intermediul unor proiecte promovate de autoritățile județene.
Astfel, viceprimarul orașului Siret, Dragoș Ungureanu, ne-a declarat că reabilitarea sistemului de distribuție a apei potabile se va realiza prin intermediul proiectului SAMTID, însă, până în momentul de față, lucrările au fost întârziate de firma austriacă STRABAG.
„Normal, aceste lucrări ar fi trebuit finalizate anul trecut. Însă ele au început abia în luna octombrie 2006, și de atunci firma austriacă a reușit să înlocuiască doar aproape un kilometru de conducte. Asta în condițiile în care vremea a permis să se lucreze și în lunile noiembrie și decembrie 2006”, a spus Ungureanu.
El a afirmat că furnizarea apei potabile după un anumit program este impusă de pierderile foarte mari de pe rețeaua de distribuție, care în unele zone este veche de peste 60 de ani. „Sperăm ca cel târziu în luna octombrie a acestui an să înlocuim toate conductele din oraș, astfel încât să putem furniza apă rece în mod permanent”, mai spune reprezentantul Primăriei din Siret.
Dragoș Ungureanu a mai spus că anul trecut au fost finalizate și o parte din lucrările incluse într-un alt proiect promovat de autoritățile județene, „Suceava – Utilități și mediu”, astfel încât în Siret au fost înlocuite conductele pentru apă caldă și căldură, fiind construită și o centrală termică.
Astfel se face că, potrivit estimărilor autorităților din Siret, este posibil ca tot începând din acest an, siretenii să se poată bucura, după mai bine de 15 ani, de apă caldă și căldură permanentă furnizată în sistem centralizat. Cu toate acestea, tot Ungureanu spune că în ciuda reclamațiilor cetățenilor din Siret că nu beneficiază de apă potabilă, „ei sunt cei care acum ne spun că nu mai vor apă caldă. Practic, jumătate din proprietarii de apartamente din Siret ne-au solicitat să nu le mai furnizăm apă caldă, pe motiv că au instalate boilere”.


Apă potabilă cu porția și plină de impurități
Apă potabilă cu porția și plină de impurități
Apă potabilă cu porția și plină de impurități
Apă potabilă cu porția și plină de impurități


Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pelerinaj din centrul orașului și sfințirea apelor pe malul Siretului, tradiție a siretenilor păstrată din perioada interbelică

Pelerinaj din centrul orașului și sfințirea apelor pe malul Siretului, tradiție a siretenilor păstrată din perioada interbelică
Pelerinaj din centrul orașului și sfințirea apelor pe malul Siretului, tradiție a siretenilor păstrată din perioada interbelică