Rezultate analize

Apa de la grupul de pensiuni care i-a cazat pe turiștii cu toxiinfecție alimentară, contaminată cu bacterii periculoase

Apa de la grupul de pensiuni Dagida din Sucevița la care au fost cazați turiștii ajunși sâmbătă la spitalul din Rădăuți cu toxiinfecție alimentară este contaminată cu bacterii ce pot cauza boli infecțioase. Pentru a preveni extinderea îmbolnăvirilor și în rândul altor persoane, specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) și cei ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava au luat ieri în calcul varianta închiderii complexului turistic până la finalizarea cercetărilor demarate în acest caz. O decizie în acest sens va fi luată însă de-abia în zilele următoare, când vor fi gata și testele efectuate pe probele din mâncarea servită turiștilor, urmând ca până atunci administratorii grupului de pensiuni să dezinfecteze sursa de apă și să verifice regulat calitatea acesteia.
Amenzi de 6.000 lei, pentru proprietarii grupului de pensiuni Dagida
Între timp, autoritățile sanitare au aplicat și primele sancțiuni, o amendă de 5.000 de lei pentru lipsa analizelor medicale la zi în rândul personalului angajat la complexul turistic și una de 1.000 de lei pentru neefectuarea de către salariați a cursurilor de igienă, așa cum cere legea. Sancțiunile au fost aplicate de Direcția de Sănătate Publică și ar putea fi urmate de alte măsuri ce pot merge până la suspendarea temporară a activității. Ieri, conducerea acestei instituții a informat că apa de la grupul de pensiuni din Sucevița este infestată cu bacili coliformi și a cerut celor care administrează complexul turistic să dezinfecteze sursa de apă, un puț forat și o fântână din curte, și să ia regulat probe de apă. Totuși, în ciuda neajunsurilor legate de calitatea apei, specialiștii DSP Suceava nu cred că sursa de alimentare cu apă a grupului de pensiuni ar sta la baza toxiinfecției alimentare.
Bucătăria și spațiile de cazare, alimentate cu apă infestată cu bacili coliformi
Directorul adjunct pe probleme medicale, dr. Cătălina Zorescu, a declarat ieri că simptomele prezentate de bolnavi și perioada scurtă de manifestare a acestora nu conduc spre o asemenea ipoteză, explicând că într-o astfel de situație semnele de toxiinfecție alimentară ar fi fost altele și ar fi apărut mai devreme. De asemenea, în varianta în care bacteriile din apă ar fi provocat îmbolnăvirile, numărul de persoane afectate ar fi fost mai mare.
„Puțul forat alimentează cu apă bucătăria și spațiile de cazare ale complexului turistic, chiar dacă apa nu este corespunzătoare. Din câte am înțeles, turiștii au fost avertizați prin afișe lipite pe ușile camerelor din pensiuni că apa nu este bună de băut. Persoanele care au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară au consumat la inițiativa lor apă din fântâna aflată în curte. Investigațiile întreprinse până acum ne fac însă să credem că acest episod nu a fost produs de o cauză infecțioasă. Nu este exclus ca turiștii să se fi îmbolnăvit după ce au consumat fructe de pădure sau alte alimente”, a spus responsabilul DSP.
Victimele cred că li s-a făcut rău de la mâncarea servită sâmbătă la micul dejun
Sâmbătă la amiază, 13 persoane, printre care și doi copii, au ajuns la Spitalul din Rădăuți cu toxiinfecție alimentară. Bolnavii cu vârste între 12 și 63 ani făceau parte dintr-un grup de o sută de turiști din Timișoara, care erau cazați la un grup de două pensiuni din Sucevița. Șapte dintre turiști au primit îngrijiri în incinta complexului turistic, în timp ce 13 au fost tratați în spital. Toxiinfecția alimentară în urma căreia au avut de suferit cele 20 de persoane s-a produs, cel mai probabil, după micul dejun servit sâmbătă dimineață.
Potrivit martorilor, proprietarii grupului de pensiuni Dagida au inclus în meniu conopidă fiartă cu glazură de brânză și ouă, iar problemele medicale au apărut spre orele prânzului. O parte dintre cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale erau în drumeție prin pădure, iar ceilalți erau la complexul unde s-a organizat tabăra în momentul în care li s-a făcut rău.
Acțiunea de la Sucevița, la care au participat cele 100 de persoane, 80 de adulți și 20 de copii, a fost organizată de Fundația Sfântul Apostol Andrei din București, iar sâmbătă era penultima zi petrecută în tabără. Din fericire, problemele medicale nu s-au dovedit foarte grave, astfel încât toți turiștii au putut pleca duminică dimineață spre Timișoara.
Autoritățile sanitare sucevene continuă cercetările cu privire la cauzele toxiinfecției alimentare. Concluziile anchetei ar putea fi prezentate la finele acestei săptămâni.

Recomandări

Alimentele, apa și analizele personalului de la cele trei restaurante unde au mâncat elevii francezi care au făcut toxiinfecție sunt în regulă

Directorul DSP Suceava, Daniela Odeh, a confirmat că nu au fost identificate probleme și că, de asemenea, au fost în regulă și rezultatele analizelor la coproculturi

În județul Suceava sunt 33 de bazine de înot și piscine cu apa de îmbăiere monitorizată permanent de Direcția de Sănătate Publică

O avarie la rețeaua ACET a lăsat Gura Humorului fără apă chiar de Zilele Orașului, iar o parte din populație „pătimește” de patru zile

Conducta ACET care a cedat, lăsând întregul oraș Gura Humorului fără apă timp de două zile
Conducta ACET care a cedat, lăsând întregul oraș Gura Humorului fără apă timp de două zile