– Prin finanțările atrase de Termica Suceava de la Guvern, în baza unor proiecte de reabilitare termică, cât și din banii alocați în cadrul programului „Suceava-utilități și mediu ”, 9 puncte termice și o parte din rețelele de distribuție vor fi modernizate
Aproape 10.000 de familii din municipiul Suceava vor beneficia de apă caldă non-stop, ca urmare a lucrărilor de reabilitare termică care vor demara luna aceasta.
Primarul Sucevei, Ion Lungu (foto), a anunțat că municipiul reședință de județ va beneficia de o finanțare de încă 150 de miliarde de lei vechi, grație proiectelor depuse de Termica la ordonanța 48, încât anul acesta vor putea fi reabilitate 5 puncte termice, în loc de 3, cum se preconiza inițial.
“Cu fondurile de care a beneficiat Suceava în prima etapă, urmau să reabilitate punctele termice Intersecție Mărășești, Liliacul și Cuza Vodă 3. Cu cele 150 de miliarde de lei vechi alocate acum, vor mai fi reabilitate și punctele termice Zamca 5 și Obcini 3. În plus, din cele 10,8 milioane de euro alocate municipiului Suceava în cadrul proiectului „Suceava – utilități și mediu la standarde europene”, vor mai fi reabilitate încă 4 puncte termice, precum și o parte din rețelele de transport și distribuție a energiei termice” a precizat Ion Lungu.
Cele patru puncte termice care urmează să fie reabilitate din fondurile proiectului „Suceava – utilități și mediu” sunt: Obcini 1, George Enescu 4/3/1, Tipografie (A4) și Cuza Vodă 6.
Conform directorului SC Termica SA, Constantin Plăcintă, sucevenii racordați la cele 9 puncte termice ce vor fi reabilitate anul acesta vor beneficia de apă caldă non-stop, aceasta fiind una din rezultatele investițiilor în reabilitarea rețelelor de termoficare.
Punctele termice care vor fi reabilitate anul acesta deservesc mai mult de un sfert din populația municipiului Suceava, care este racordată la sistemul centralizat de termoficare.
O mare importanță o au și lucrările care vor demara curând, pentru înlocuirea unei părți din rețelele de transport și distribuție din municipiul Suceava, care au o vechime de aproximativ 30 de ani, în acest fel urmând să fie redus semnificativ gradul de pierderi de pe traseu.
Dacă pe termen lung, lucrările respective îi vor avantaja pe cei care locuiesc în zona punctelor termice ce vor fi reabilitate, anul acesta, familiile respective vor trebui să dea dovadă de răbdare, până la finalizarea lucrărilor, pentru a putea beneficia de apă caldă.
Directorul secției de termoficare, Neculai Frunzaru, a precizat că durata lucrărilor de înlocuire a unei porțiuni din magistralele I și II, precum și cele de reabilitare a punctelor termice, se pot prelungi pe o perioadă de maxim 3 luni, dar că se va face tot posibilul ca locuitorii din zonele respective să beneficieze de apă caldă, pe măsură ce vor fi finalizate lucrările pe tronsoane, nu pe întregul obiectiv.
De asemenea, cea mai mare parte a lucrărilor vor fi programate în perioada reviziei de vară, când se oprește furnizarea apei calde în tot orașul, încât disconfortul creat cetățenilor din zonele în care se lucrează să fie cât mai mic.






