Semnal de alarmă

Apa caldă din calorifere, folosită de unii suceveni pentru a se spăla, dar și pentru alte necesități

Directorul general al Thermonet Suceava, Mugur Corlățan, invitat la emisiunea radio „Față în față”
Directorul general al Thermonet Suceava, Mugur Corlățan, invitat la emisiunea radio „Față în față”

În vreme ce în alte părți războiul se poartă cu drone și rachete, de la mare distanță, iar sute de milioane de oameni se tem că inteligența artificială îi va lăsa fără slujbe, la noi există încă oameni care se spală cu apa „extrasă” din calorifere, ba chiar o utilizează și la alte treburi casnice. O idee care l-ar da pe spate și pe Elon Musk, pentru al său mega-proiect, SpaceX.
Ia de la Suceava…
Invitat la emisiunea radio „Față în față”, directorul general al Thermonet Suceava, Mugur Corlățan, i-a explicat jurnalistului Marius Cocoș că de ceva vreme s-au făcut eforturi pentru reducerea numărului de avarii, prin umplerea și menținerea rețelelor de transport și distribuție a agentului termic cu apă tratată, pentru prelungirea duratei de funcționare (se reduce fenomenul de coroziune).
Doar că pe rețelele secundare, prin care ajunge energia termică la consumatorul final, sunt zone unde nu se poate face acest lucru din cauza unor altor probleme.
„Am avut cazuri în care unii consumatori au folosit apa din calorifere pentru a se spăla, ori la spălat. Uneori s-a întâmplat pentru că în zonă era o avarie la rețeaua de apă caldă, alteori pentru că aveau o problemă locală și nu le ajungea apa caldă în casă, iar uneori pentru că sunt debranșați de la apă caldă, dar căldură au și se folosesc și de apa caldă din calorifere…”, a spus Mugur Corlățan, explicând de ce în unele zone umplerea instalațiilor se face cu apă rece, de la ACET.
„Nu pot să cred așa ceva!” a fost reacția sinceră agazdei emisiunii.
„E cu adevăr șocant, dar există. Nu e o practică generalizată, dar sunt cazuri în care se practică și există un pericol pentru sănătatea copiilor, dar și a adulților. De aceea nici nu putem trata apa din rețelele secundare în zonele unde avem astfel de probleme. Doar că odată cu modernizarea instalațiilor va fi obligatoriu să tratăm și apa de pe acele rețele, încât această practică trebuie stopată neapărat”.
Cel mai frecvent, problema respectivă – depistabilă și prin scăderea presiunii în instalații, fără a exista avarii – apare în zona Gării Burdujeni, mai ales la blocurile debranșate de la apă caldă, pentru neplata datoriilor.

Directorul general al Thermonet Suceava, Mugur Corlățan, invitat la emisiunea radio „Față în față”
Directorul general al Thermonet Suceava, Mugur Corlățan, invitat la emisiunea radio „Față în față”

Recomandări

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Șoldan anunță începerea lucrărilor de refacere a rețelelor de electricitate și a drumurilor județene din localitățile afectate de inundații

Șoldan: „Sprijinul financiar acordat de CJ Suceava comunelor Ostra și Stulpicani a permis începerea lucrărilor de urgență de după calamități”

Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații
Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații

Într-o situație de viață și moarte, în timpul dezastrului de la Broșteni numărul de urgență 112 n-a funcționat ore în șir