Avarie

Apa caldă a revenit în Obcini mai târziu decât în restul orașului

Începând de ieri dimineață, societatea de termoficare a Sucevei a reluat furnizarea apei calde, dar nu toți sucevenii au putut beneficia de acest serviciu de la primele ore.
Directorul SC TERMICA SA, Constantin Plăcintă, a spus că singura problemă întâmpinată la alimentarea cu apă caldă a cetățenilor a apărut în Obcini, unde s-a înregistrat o avarie pe circuitul de retur.
“Dimineața, la prima oră nu s-a înregistrat nici o problemă în tot orașul, numai că în jurul orei 10 s-a înregistrat o avarie în cartierul Obcini, dar a fost remediată după o oră și jumătate. Problemele depistate la sfârșitul săptămânii trecute în George Enescu au fost reparate în cursul zilei de duminică, astfel încât apa caldă este furnizată în toată Suceava, cu excepția asociațiilor cu datorii, care nu au primit apă nici înainte de începerea reviziei tehnice”, a declarat directorul societății de termoficare.
Asociațiile care au rămas în continuare fără agent termic sunt: Cămin Famos, 49 Castor, 55 Mes, 75, E 68, 62, 58, 60 și 31 Eroilor.
Conducerea SC TERMICA SA i-a avertizat pe sucevenii care nu se regăsesc în lista asociațiilor menționate, dar care tot nu beneficiază de apă caldă, să verifice instalațiile de la subsolul blocului, să nu fie cumva închise de cei care au avut de efectuat diverse lucrări de modernizare a instalațiilor interioare ori de montare a unor centrale de apartament.

Recomandări

Furnizarea apei potabile, întreruptă miercuri pe mai multe străzi din Suceava, dar și din comunele Moara și Șcheia

Lucrările la blocurile din centrul Sucevei, întârziate și în pericol de blocaj din cauza facturilor neplătite de 10 milioane de lei