Avocatul Poporului (AP) a făcut o anchetă în cazul Institutului Cantacuzuino, considerând că neproducerea unor vaccinuri reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate și afectează într-o anumită măsură siguranța națională a României.
„De mai multe luni de zile în cadrul instituției Avocatul Poporului se desfășoară o anchetă proprie referitoare la neproducerea unor vaccinuri (stafilococic D – în diluții – produs original românesc, folosit în tratamentul infecțiilor stafilococice, antigripal, antituberculos, polidin, cantastim, antidifterie, antitetanic), de către Institutul Cantacuzino, ceea ce în opinia noastră reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate, prevăzut de art. 34 din Constituție și o afectare într-o anumită măsură a siguranței naționale a României”, se arată într-un comunicat de presă al AP remis, marți, agenției MEDIAFAX.
Potrivit Avocatului Poporului, această situație are ca efect pericolul producerii unor epidemii ale căror efecte nu ar putea fi înlăturate în lipsa vaccinurilor.
„Ceea ce pare grav este faptul că Institutul Cantacuzino ar fi beneficiat de fonduri care puteau fi utilizate pentru dezvoltarea procedurilor de producere a vaccinurilor”, a precizat AP.
Avocatul Poporului a precizat că a solicitat de aproximativ două săptămâni informațiile necesare, însă nu a primit niciun răspuns de la Institutul Cantacuzino.
Mai mult, arată Avocatul Poporului, Institutul Cantacuzino, Ministerul Sănătății și alte autorități publice „cu mare responsabilitate în societatea românească” nu au acordat sprijin AP, deși aceasta este o obligație prevăzută de Constituție.
Totodată, Avocatul Poporului a precizat că în luna februarie a avut o întrevedere cu ministrul Sănătății, Ladislau Ritli, care însă a rămas fără niciun rezultat, „în timp ce situația vaccinurilor s-a agravat continuu”.
„Mai mult, peste lipsa vaccinurilor enumerate odată cu venirea primăverii a apărut necesitatea vaccinului antiviperin care nu se mai produce nici el. Ca urmare, cu costuri foarte mari, vaccinurile care nu se mai produc trebuie să fie achiziționate de pe piața liberă sau/și externă. Consecințele asupra bugetului sunt și vor fi evident negative”, a subliniat Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului a precizat că a luat o serie de măsuri, printre care discutarea acestei probleme grave cu doi academicieni ai Academiei de Științe Medicale, solicitând președintelui instituției să organizeze o dezbatere pe această temă.
„Aceste discuții și dezbateri le considerăm și avem speranța că vor fi benefice pentru clarificarea necesității producerii vaccinurilor în cauză, al căror număr se ridică în prezent la circa 300”, a adăugat sursa citată.
În opinia Avocatului Poporului, neîndeplinirea de către Institutul Cantacuzino a unor condiții impuse de Uniunea Europeană trebuie să fie imputată celor care aveau sarcini în acest sens.
„Credem că este necesar ca Ministerul Sănătății să ia măsurile de rigoare cât mai urgent, iar între acestea ar trebui să se regăsească și îmbunătățirea managementului Institutului Cantacuzino. Această atitudine a Ministerului Sănătății este necesară și față de situația socială din interiorul Institutului Cantacuzino”, se mai arată în comunicatul citat.
Avocatul Poporului va continua ancheta referitoare la încetarea producerii vaccinurilor, precizând că, în final, față de situația gravă care s-a creat va trebui să emită o recomandare celor care au obligații în procesul de producere a vaccinurilor.
Situația de la Institutul Cantacuzino București va fi rezolvată în câteva zile, a spus, în 11 aprilie, ministrul Sănătații, Ritli Ladisalu, precizând că nu poate face deocamdată un anunț privind o posibilă schimbare a directorului instituției, pe care o cer sindicaliștii.
Ministrul a precizat că știe despre faptul că liniile de producție de la Cantacuzino sunt blocate și că institutul nu va putea fabrica vaccinuri.
„Căutăm soluții. Producția de vaccin antigripal din iarnă a fost un eșec, iar statul trebuie să recupereze banii pentru vaccinul produs”, a mai spus Ritli
Întrebat dacă cineva dorește să desființeze institutul, ministrul a răspuns negativ.
„Nu cred că există cineva care dorește desființarea institutului. Evoluția a fost dezastruoasă. Sper să găsim formula potrivită pentru redresarea institutului”, a adăugat Ritli, precizând că Institutul Cantacuzino este în coordonarea Minsterului Sănătății.
Sindicatul Institutului Cantacuzino a cerut demiterea directorului Radu Dorel Lucian, întrucât acesta ar refuza să facă achiziții, iar toate liniile de producție fiole sunt închise.
Sindicatul TESA din Institutul Cantacuzino arăta, într-un memoriu remis agenției MEDIAFAX, că director general interimar Radu Dorel Lucian a fost repus în funcție la 15 septembrie 2011, prin ordinul al ministrului Sănătății, după ce, în 2009, a fost înlocuit de la conducerea instituției, pentru management defecutos.
„Radu Dorel Lucian a mai fost director general în perioada 2005-2009, fiind înlocuit la sfârșitul mandatului pentru management defectuos, ca urmare a memoriilor sindicatului TESA-IC”, se precizat în memoriul semnat de liderul organizației, Dumitru Viezureanu, vicepreședintele Monica Bălteanu și secretarul Viorica Rusu.
În primul mandat al lui Radu Lucian, respectiv din 2007, au început să se desființeze ariile de producție, fără ca membrii comitetului de direcție să aducă obiecții sau soluții alternative, au mai spus liderii de sindicat.
Potrivit sindicaliștilor, și în actualul mandat, directorul general nu-și îndeplinește obligațiile și nu-și asumă responsabilitățile pe care le implică această funcție. Sindicatul susține că directorul nu asigură condițiile corespunzătoare de lucru pentru salariați, prin refuzul de a semna documentele necesare achiziționării materiei prime, a reactivilor de diagnostic, materiale pentru ambalare etc. Toate ariile de producție și fiolaj pentru produse biologice administrabile la om sunt închise nefiind autorizate de ANM (Agenția Națională a Medicamentului), au mai spus sindicaliștii.