Studiu

Anumite gene oferă organismului o protecție naturală împotriva tuberculozei



Anumite gene oferă organismului o protecție naturală împotriva tuberculozei, această descoperire reprezentând, în opinia specialiștilor, o posibilă soluție pentru crearea unui viitor vaccin eficient, potrivit unui studiu publicat recent în Journal of Experimental Medicine, relatează Reuters.
Studiul, realizat pe un eșantion de 128 de familii din Africa de Sud, a relevat o serie de mecanisme care stau la baza protecției naturale a organismului împotriva infectării cu bacilul turberculozei.
Tuberculoza ocupă poziția a șaptea în clasamentul maladiilor care fac cele mai multe victime pe plan mondial, oamenii de știință afirmând că 1,8 milioane de persoane au murit în 2008 din cauza acestei boli.
„A fi infectat sau a nu fi infectat nu reprezintă o chestiune care ține de noroc. A fi infectat sau a nu fi infectat este o caracteristică individuală și din acest motiv ea poate fi manipulată pentru a preveni infectarea”, a declarat Erwin Schurr, specialist în medicină moleculară la Departamentul de Genetică Umană din cadrul Universității McGill din Canada, coordonatorul acestui studiu.
„Această caracteristică reprezintă un mare avantaj, deoarece ea se află în genomul uman și este, din acest motiv, un factor care poate fi identificat. Odată identificat, ea poate fi monitorizată în cazul acelor oameni predispuși la infecție”, a explicat autorul studiului, care a prezentat concluziile acestei cercetări la o conferință despre sănătatea aparatului respirator, organizată în orașul mexican Cancun.
Specialiștii consideră că oamenii au nevoie în prezent de un nou vaccin împotriva tuberculozei. Vaccinul BCG (Bacille Calmette-Guerin), folosit pentru a preveni tuberculoza, se află pe piață din 1919, însă el oferă doar o protecție parțială în cazul copiilor și nu oferă protecție în cazul adulților.
Tuberculoza este o maladie cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis care atacă plămânii.
Cercetătorii au realizat acest studiu pe un eșantion de 128 de familii din suburbiile orașului sud-african Cape Town, o zonă în care această maladie are o incidență ridicată. Nici una dintre aceste familii nu suferea de tuberculoză, deși o parte dintre voluntari erau infectați cu bacteria care o cauzează.
Studiul a fost efectuat pe 186 de părinți și 350 de copii. Cercetătorii au observat că aproximativ 40% dintre acești copii nu erau infectați cu Mycobacterium tuberculosis.
După ce au analizat genele voluntarilor, oamenii de știință au identificat anumite tipare genetice atât în rândul copiilor infectați cu Mycobacterium tuberculosis, cât și în rândul celor neinfectați, acestea fiind asociate cu doi cromozomi specifici.
„Am descoperit că perechile a 11-a și a cincea de cromozomi erau active în special în cazul copiilor neinfectați”, a precizat Erwin Schurr.
„Trebuie să testăm pacienți și din alte țări, precum Vietnam și Maroc, în plus față de cei din Africa de Sud”, a adăugat aceeași sursă.
Cercetătorii vor clona genele care oferă protecție, în laborator, pentru a înțelege mai bine mecanismul prin care aceste gene conduc la o rezistență sporită a organismului și pentru a obține astfel un vaccin mai eficient împotriva acestei maladii.
Tuberculoza se răspândește foarte ușor prin aer, mai ales atunci când pacienții suferind de tuberculoză tușesc, strănută, vorbesc sau expectorează în proximitatea persoanelor neinfectate.
O treime din populația globului este infectată cu Mycobacterium tuberculosis, însă cele mai multe dintre aceste cazuri sunt „infecții latente”, iar aceste persoane nu prezintă simptome și nu sunt contagioase.
Dintre aceste persoane, aproximativ o zecime se vor îmbolnăvi de tuberculoză acută pe parcursul vieții, din cauza slăbirii sistemului imunitar.
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că 9,4 milioane de persoane s-au îmbolnăvit de tuberculoză acută în 2008.