Anul trecut, românii au colectat selectiv peste 34.000 de tone de deșeuri de ambalaje



Anul trecut, cele mai mari cantități colectate selectiv de câtre români au fost ambalajele de hârtie-carton (16.202 tone), urmate de plastic (14.529 tone), sticlă (3.197 tone) și metal (488 tone), creșterile fiind datorate susținerii financiare care s-a ridicat la opt milioane de euro.
Dintre acestea, creșteri semnificative au fost înregistrate în cazul deșeurilor de ambalaje din aluminiu – 216 tone de aluminiu, cu 245 la sută mai mult decât în 2010 -, urmate de cele de tip PET – 10.369 tone de PET, cu aproximativ 68 la sută mai mult decât anul precedent.
„Ambalajele primare (sticle, PET, aluminiu) se găsesc, cu precădere, în gospodării. De aceea investițiile strategice din 2011 au vizat extinderea serviciilor de colectare selectivă și, automat, creșterea numărului celor cu acces la servicii, dar, mai ales, eficientizarea întregului sistem. Colectarea selectivă a deșeurilor nu înseamnă doar o baterie de containere colorate plasate în fața blocului. Dincolo de această imagine, pentru funcționarea sistemului de colectare selectivă, se realizează o serie de monitorizări, evaluări, modelări economice de costuri, campanii de informare și educare, astfel încât acest punct constituit din cele trei containere colorate de colectare selectivă să adune cantități din ce în ce mai mari de deșeuri plasate corect în aceste recipiente. Susținerea Eco-Rom Ambalaje în colectarea selectivă de la populație a crescut cu 35 la sută față de anul precedent, în timp ce investițiile cumulate au crescut cu 65 la sută față de 2010”, spune Sorin Popescu, director general Eco-Rom Ambalaje.
În 2011, românii au colectat selectiv cu 40 la sută mai multe deșeuri de ambalaje decât anul anterior, respectiv, 34.416 tone, prin sistemul național pus la dispoziție de Eco-Rom Ambalaje.
Totodată, Eco-Rom Ambalaje a reușit să adauge 90 de localități noi pe harta colectării selective a deșeurilor de ambalaje care, în prezent, acoperă 240 de localități, aproximativ 25 la sută din populația României – aproximativ cinci milioane de români beneficiind de sistemul de colectare selectivă pus la dispoziție de Eco-Rom Ambalaje.
Cantitățile de ambalaje colectate de la populație sunt însă doar o parte din totalul realizat. În anul 2011 Eco-Rom Ambalaje a valorificat în total 57,8 la sută (354.996 tone) din cantitatea de ambalaje puse pe piață de companiile afiliate sistemului (613.178 tone), îndeplinind cu succes obiectivul de valorificare de 57 la sută impus de către legislație. Aceste rezultate se datorează creșterii susținerii financiare pentru colectarea, sortarea și transportul acestor deșeuri către capacitățile de reciclare, care s-a ridicat la aproximativ opt milioane de euro, cu 17 la sută mai mare față de anul precedent.