Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie-1 ianuarie este numit la români Îngropatul Anului, denumirea de Revelion aparținând timpurilor moderne.
Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cărții „Zile și mituri”, asemănător divinității, timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare pentru a renaște după alte 365 de zile. Ideea înnoirii timpului supraviețuiește în calendarul popular, unde „sfinții” sunt tineri, maturi și bătrâni, după cum s-au împărțit sărbătorile. Cei de la începutul anului sunt tineri (Sfântul Vasile, Dragobete, Sângiorz), la mijlocul anului sunt maturi (Sfântul Ilie, Sfânta Maria), iar ultimii sărbătoriți sunt bătrâni (Moș Nicolae, Moș Ajun, Moș Crăciun). Există însă și excepții: Moș Alexă și Baba Dochia (1 și 17 martie), celebrați primăvara, și-au păstrat locul avut într-un străvechi calendar, cu începutul de an în perioada echinocțiului de primăvară.
Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este un timp ritual, împărțit simetric de Revelion în două segmente: perioada dintre Crăciun și miezul nopții de 31 decembrie și apoi până la Bobotează. În prima parte a ciclului, timpul se degradează: se mărește noaptea, sporește frigul și întunericul și, odată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Se face apoi simțit fenomenul solstițiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului și ziua să crească puțin câte puțin, „cu cât sare cocoșul pe pragul casei” sau „cu cât se mișcă puiul în găoacea oului”.
Prin multe obiceiuri și credințe care exprimă la început teama, dezordinea și haosul, iar după miezul nopții de Revelion optimismul, veselia, ordinea și echilibrul, oamenii acordă diverse semnificații fenomenelor naturale care se desfășoară independent de voința lor.
Nu toate țările sărbătoresc în același timp Anul Nou și nici în același fel. Cu mult timp în urmă, timpul a fost împărțit în zile, luni și ani. Unele calendare se bazează pe mișcările Lunii, altele pe ale Soarelui, în timp ce altele și pe ale Lunii și pe ale Soarelui.
În Europa, Anul Nou este adesea un timp al superstițiilor și prezicerilor. În unele părți din Elveția și Austria, oamenii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că Papa, care se numea Silvestru, a capturat un teribil monstru de mare, care va scăpa și va distruge lumea în anul 1000. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, toți au fost fericiți, dar în amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume fantastice.
În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii grecilor își lasă încălțările lângă șemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun.
În Scoția, Anul Nou este numit „Hogmanay”, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, ce sunt apoi lăsate să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars și celui nou îi este permis să vină. Scoțienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această primă persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar.
În ebraică, Anul Nou se numește „Rosh Hashanah”. Este o perioadă sacră, când oamenii se gândesc la ceea ce au făcut rău în trecut și promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe și produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.
În calendarul islamic, care se bazează pe mișcările Lunii, data noului an este devansată cu 11 zile în fiecare an. În Iran, anul nou se sărbătorește în 21 martie. Cu câteva săptămâni înainte de această dată, oamenii pun semințe de grâu la încolțit, în vase speciale. Până la sosirea anului nou, grâul crește și amintește de primăvară și de viața nouă care începe.
Hindușii nu sărbătoresc noul an în același timp sau în același fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roșu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori și daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineața anului nou, copiii trebuie să țină ochii închiși, până când sunt conduși de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, vestul Indiei, anul nou este celebrat la sfârșitul lunii octombrie, în același timp cu cu festivalul Diwali, când pe acoperișuri se pun mici opaițe cu ulei, aprinse.
În Vietman, Anul Nou este numit „Tet Nguyen Dan” sau mai simplu „Tet”. El începe la 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcție de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou, se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătorește pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obișnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.
Anul Noul chinezesc este celebrat cândva între 17 ianuarie și 19 februarie, când este Lună Nouă, Yuan Tan. El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, așa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei își sigilează ferestrele și ușile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.
