Antreprenori și manageri suceveni conferențiază la USV

În Aula corpului E a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) se va desfășura joi, începând cu ora 17.00, cea de-a doua ediție a conferinței „Career Advice for Students”, cu tema „Drumul spre succes”. Evenimentul va pune față în față antreprenori și manageri locali de elită cu studenții USV preocupați de dezvoltarea carierei. Printre invitații de marcă care vor susține câte o prelegere de 10 minute și vor răspunde la întrebările studenților se numără: Viorel Nuțu – director general General Construct Suceava, Vasile Armenean – manager general Betty Ice Suceava, Daniela Ungureanu – manager resurse umane Egger, Lucian Lungoci – coordonator zonal vânzări CEC Bank și Radu Vasile Ianovici – director vânzări Auto Mitric Suceava. Tinerii vor asculta povestea carierei lor și sfaturi pe care să le urmeze în timpul dar și după finalizarea studiilor. „Sperăm că acest eveniment, aflat la a doua ediție, va avea cel puțin impactul celui de anul trecut și va oferi studenților participanți noi perspective de dezvoltare a carierei și îi va motiva să se implice activ în progresul lor profesional”, a menționat președintele Asociației Studenților Implicați în Dezvoltarea Carierei, Oana Narcisa Alexa. Aceasta a mai precizat că Asociația Studenților Implicați în Dezvoltarea Carierei (AStIDC), organizatoarea evenimentului, este reprezentată de un grup de tineri studenți din anul II, de la programul de studii Economie Generală și Comunicare Economică, din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică.

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est

20 de ani de Tonitza Art Group TAG, un veritabil nucleu de colaborare artistică, sărbătoriți în cadrul unei expoziții la Galeria USV

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce